Parlamentul Groenlandei a votat revenirea la vechiul fus orar (GMT-3) începând din octombrie 2027, la doar patru ani după ce insula se aliniase la ora Europei.
Cea mai mare parte a Groenlandei va reveni la fostul său fus orar, GMT-3, spre sfârşitul anului 2027, în urma unei decizii luate joi în parlament, a relatat ziarul Sermitsiaq, citat vineri de dpa și Agerpres.
Drept urmare, la data de 31 octombrie 2027, diferenţa de fus orar dintre Groenlanda şi Copenhaga va creşte cu o oră, ajungând la 4 ore, în timp ce diferenţa faţă de Washington se va reduce cu o oră, ajungând la 2 ore. Sistemul orei de vară va fi menţinut.
Groenlanda a dezbătut ani la rând care ar trebui să fie fusul orar adecvat. Cea mai mare parte a insulei arctice a trecut la fusul orar GMT-2 abia în 2023, scopul fiind acela de a alinia mai bine ora locală cu cea din Danemarca şi restul Europei.
Groenlanda aparţine oficial Regatului Danemarcei, dar se bucură de o autonomie largă, aminteşte dpa. În septembrie, președintele american Donald Trump a semnat Acordul pentru Groenlanda, la Adunarea Generală a ONU, în timp ce Danemarca a precizat că acesta „poate dura pentru totdeauna”.
Riscurile revenirii la vechiul fus orar
Prim-ministrul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, s-a pronunţat în parlament împotriva revenirii la vechiul fus orar, exprimându-şi îngrijorarea cu privire la posibilele consecinţe economice negative, având în vedere că partenerii comerciali cei mai importanţi ai Groenlandei se află în Europa.
El a subliniat de asemenea că intervalul orar în care sistemul de sănătate din Groenlanda poate lua legătura cu medicii specialişti din Danemarca s-ar restrânge, iar în plus această modificare ar afecta negativ conexiunile aeriene cu Europa.
Cu toate acestea, potrivit publicaţiei Sermitsiaq, mulţi locuitori din Groenlanda au dorit revenirea la vechiul fus orar. Cetăţenii au strâns aproximativ 4.000 de semnături în sprijinul acestei schimbări.
În Groenlanda trăiesc aproximativ 56.000 de persoane.