DCNews Stiri Internațional Preşedintele Braziliei nu participă la semnarea acordului Mercosur

Preşedintele Braziliei nu participă la semnarea acordului Mercosur

Președintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva

Lula va fi singurul lider Mercosur absent de la eveniment, la care vor lua parte președintele Paraguayului, Santiago Peña, președintele Argentinei, Javier Milei, președintele Uruguayului, Yamandu Orsi, și reprezentantul Boliviei, Rodrigo Paz, alături de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și de președintele Consiliului European, António Costa, transmite Politico.

Citiţi şi: Acordul Mercosur, semnat sâmbătă. Negrescu: Ce poate câștiga România dar şi care sunt riscurile

Brazilia va fi reprezentată la ceremonie de ministrul de Externe, Mauro Vieira. Decizia a atras atenția în contextul rolului central jucat de Lula în relansarea acordului, după revenirea sa la putere în 2023. Presa braziliană notează că președintele a acordat prioritate unei întâlniri bilaterale cu Ursula von der Leyen, desfășurate vineri la Rio de Janeiro, considerând-o suficientă pentru a marca asumarea politică a acordului de către Brazilia.

Vorbind alături de Ursula von der Leyen la Rio, Lula a calificat acordul drept „istoric”, afirmând că acesta va duce la crearea uneia dintre cele mai mari zone de liber schimb din lume, care va acoperi aproximativ 720 de milioane de persoane.

Știri similare din categoria Internațional Vezi toate articolele