DCNews Stiri Polonia: Asociaţii ale medicilor declară "stare de urgenţă" în sistemul naţional de sănătate

Polonia: Asociaţii ale medicilor declară "stare de urgenţă" în sistemul naţional de sănătate

"În timp ce politicienii joacă jocuri politice pe deasupra capetelor noastre, situaţia din sănătate se deteriorează", a subliniat Lukasz Jankowski, şeful Camerei regionale a medicilor din Varşovia, în cadrul unei conferinţe de presă.

Organizaţia lui Jankowski, alături de alte asociaţii de medici, farmacişti, asistenţi şi pacienţi, şi-a prezentat revendicările într-un manifest adresat legislatorilor polonezi, lansând cu acelaşi prilej o campanie de postere menită să atragă atenţia asupra problemelor sistemului naţional de sănătate.

"Cheltuielile publice pentru sănătate: de două ori sub media Uniunii Europene", atenţionează unul dintre afişe. "Endocrinolog: 24 de luni de stat la coadă", se arată pe un alt afiş.

Lista solicitărilor cuprinde majorarea bugetului pentru sănătate la 6,8% din PIB până la sfârşitul lui 2021 şi la 9% până la sfârşitul anilor 2030, instituirea unui termen limită de aşteptare pentru pacienţi, precum şi asigurarea de paturi suficiente pentru pacienţii secţiilor de geriatrie, pentru a ajunge în 2024 la media UE.

În februarie 2018, un protest al medicilor rezidenţi din Polonia s-a încheiat după promisiunile guvernului de a creşte, între altele, salariile rezidenţilor şi cheltuielile pentru sănătate la 6% din PIB până în 2024, de la sub 5% în prezent.

Rezidenţii intenţionează însă să-şi reia protestele în octombrie, considerând că guvernul de la Varşovia nu şi-a respectat pe deplin angajamentele.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele