DCNews Stiri Planul lui Volodimir Zelenski pentru alegerile prezidenţiale din Ucraina. Urmează și un referendum

Planul lui Volodimir Zelenski pentru alegerile prezidenţiale din Ucraina. Urmează și un referendum

Referendumul ar urma să aibă loc simultan cu alegerile prezidențiale din Ucraina. Sursa foto: Agerpres

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, intenţionează să anunţe la 24 februarie un plan pentru alegerile prezidenţiale şi pentru un referendum, a relatat miercuri Financial Times, citând oficiali ucraineni şi europeni implicaţi în această planificare, informează Reuters.

VEZI ȘI: Zelenski nu ar câștiga un nou mandat dacă votul ar avea loc acum în Ucraina, potrivit unui nou sondaj

Când ar putea avea loc alegerile prezidențiale din Ucraina

Agenţia de presă britanică a relatat săptămâna trecută că, potrivit unui cadru discutat de negociatorii americani şi ucraineni, "orice acord de pace va fi supus" unui referendum de către alegătorii ucraineni, care ar vota simultan în alegerile naţionale. Se pare că la Kiev s-a discutat posibilitatea ca alegerile prezidențiale şi referendumul să aibă loc în luna mai.

Ucraina a început acum să planifice alegerile prezidenţiale, împreună cu un referendum privind un posibil acord de pace cu Rusia, a relatat miercuri Financial Times, citând oficiali ucraineni şi occidentali familiarizaţi cu această chestiune, precizează Agerpres.

Reamintim în acest contex că în data de 24 februarie se fac patru ani de la invadarea Ucrainei de către Rusia.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele