Războiul din Orientul Mijlociu ridică întrebări privind aducerea Luminii Sfinte de la Ierusalim în acest an în țările ortodoxe din întreaga lume, printre care și România. Astfel, există temeri ca în 2026, credincioșii ar putea sărbători Sfintele Paști fără ca Lumina Sfântă să fie adusă de la Mormântul Sfânt din Ierusalim.
În acest context, Gigi Becali a spus cum se va implica personal să aducă Lumina Sfântă, în cazul în care Patriarhia Română nu va reuși acest lucru.
Cum va aduce Gigi Becali Lumina Sfântă de la Ierusalim
”Nu va fi niciun pericol, pentru că eu voi ține legătura cu Patriarhia și două zile înainte, dacă îmi spune, o aducem. Repet, o voi aduce cu orice preț. Chiar dacă merg terestru. Și merg la primul aeroport, care nu este în pericol. Și chiar dacă este în pericol, o vor aduce oamenii mei. (…)
Și voi da ordinul să plece terestru până în Iordania, unde este cel mai apropiat și cel mai sigur aeroport și va veni Lumina Sfântă în România. Sută la sută, eu o aduc. Vă garantez că o să aduc Lumina Sfântă de la Ierusalim. Trimit ‘soldații’ mei, care, când dau ordin, trec prin foc și sabie și aduc Lumina Sfântă, chiar cu riscul vieților”, a declarat Gigi Becali, la România TV.