DCNews Stiri Patru exemplare de elan, aduse în Parcul Vânători, pentru aclimatizare

Patru exemplare de elan, aduse în Parcul Vânători, pentru aclimatizare

Elan în Parcul Natural Vânători Neamț (credit foto - Gheorghe Popa)

 Patru exemplare de elan (Alces alces) au fost aduse din Germania, Franța și Elveția, în urma unei selecții riguroase menite să asigure aclimatizarea și succesul reproductiv în noul habitat, anunță Romsilva. 

Pentru a satisface rigorile sanitar-veterinare, animalele vor fi ținute în carantină o perioadă de 30 de zile, timp în care va fi permis doar accesul personalului Administrației Parcului Natural Vânători Neamț. După acest interval, elanii vor putea fi admirați de public.

Elanul (Alces alces), întâlnit în prezent în pădurile din nordul Europei, Siberia sau Alaska, este cel mai mare reprezentant al cervidelor. În fauna României, impresionantul erbivor (un mascul adult poate atinge o înălțime de doi metri și o greutate de peste 500 kg) era cunoscut și vânat pentru carnea sa până la începutul secolului al XIX-lea, după care nu au mai existat referiri la această specie.

Elanul a dispărut din România de peste 200 de ani, dar a reapărut sporadic în secolul XX, când au fost semnalate exemplare rătăcite în Delta Dunării și în nordul Moldovei. Revenirea speciei are o puternică dimensiune istorică și culturală. În trecut, elanul era cunoscut și sub denumirea de „plotun”, termen prezent în toponimie și în izvoare vechi. Dimitrie Cantemir menționa în „Descriptio Moldaviae” apariția plotunilor pe malurile Nistrului, iar literatura populară evocă vânarea acestei specii în perioada medievală, alături de zimbri și cerbi.

Elanul este considerat un „inginer de ecosistem”. Prezența sa este vitală din mai multe motive. Fiind cel mai mare reprezentant al cervidelor, consumă cantități semnificative de vegetație arbustivă, contribuind la menținerea echilibrului zonelor umede și al poienilor. De asemenea, prin obiceiurile sale de hrănire, creează microhabitate pentru specii de plante, păsări, insecte și mamifere mici.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele