Într-un interviu pentru postul public Kossuth Rádió, Orban a explicat că discuțiile purtate cu Trump, Putin și Erdogan au avut ca rezultat garantarea continuității livrărilor de gaz ieftin, în ciuda presiunilor Uniunii Europene. Bruxelles-ul a adoptat recent un regulament ce prevede eliminarea treptată a importurilor de gaze rusești până în 2027, atât prin conducte, cât și prin LNG, potrivit Szeged365.
Premierul a subliniat că fără această intervenție, facturile populației ar fi explodat în ianuarie, având în vedere temperaturile scăzute, iar multe gospodării ar fi ajuns să suporte probleme economice severe. În viziunea sa, costurile la energie vor fi un subiect central al alegerilor, prezentate ca o alegere între menținerea politicilor actuale sau adoptarea unor măsuri „impuse de Bruxelles”.
Critici la adresa Bruxelles-ului
Referitor la planul UE de renunțare la gazul rusesc, Orban a avertizat că Ungaria are la dispoziție aproximativ un an și jumătate pentru a identifica soluții, altfel casele oamenilior vor resimți efectele. El a asociat această măsură cu sprijinul european acordat Ucrainei și a sugerat că Bruxelles-ul urmărește să influențeze politica internă de la Budapesta.
Premierul a criticat, din nou, planurile de reconstrucție pentru Ucraina, pe care le consideră costisitoare pentru statele membre, și a subliniat că o eventuală schimbare de guvern în Ungaria ar putea destabiliza economia. Totodată, el și-a reafirmat opoziția față de intrarea Ucrainei pe traseul european, considerând procesul mai degrabă o dispută politică internă a UE.
Context politic intern
Pe plan intern, Orban a comentat despre partidul Tisza, sugerând că acesta urmărește o aliniere cu instituțiile europene, în ciuda dezmințirilor publice. Premierul a amintit și de guverne anterioare care ar fi luat măsuri nepopulare sub presiunea Bruxelles-ului și a subliniat că actualul executiv urmează o strategie diferită, concentrată pe protejarea cetățenilor și menținerea gazului ieftin.