DCNews Politica Nicușor Dan a refuzat să afirme direct că îl susține pe premierul Ilie Bolojan. „Nu facem comedii între Guvern și Parlament”

Nicușor Dan a refuzat să afirme direct că îl susține pe premierul Ilie Bolojan. „Nu facem comedii între Guvern și Parlament”

Nicusor Dan, Ilie Bolojan - Foto: Agerpres

Întrebat direct dacă îl mai susține pe premierul Ilie Bolojan, președintele României a refuzat să afirme acest lucru cu subiect și predicat, menționând că lucrează cu Guvernul pe care cele patru partide din Coaliție l-au ales democratic.

„În momentul acesta există o Coaliție de guvernare formată din patru partide care în mod democratic au ales un Guvern. În acest moment este o Coaliție care susține un Guvern iar eu lucrez cu această autoritate a statului”, a precizat Nicușor Dan, prezent la Focșani, cu ocazia Zilei Principatelor Unite.

Ulterior, un alt reprezentat al mass media l-a întrebat pe președintele României dacă ar fi de acord să numească un alt premier după vehiculările din PNL cu privire la înlocuirea lui Ilie Bolojan.

„România are o Coaliție formată din patru partide, Coaliția are un acord. Acordul spune că până în aprilie 2027 premierul e dat de PNL care a decis că acesta e domnul Bolojan. Nu știu ce discuție putem să avem”, a conchis Nicușor Dan.

În ceea ce privește o posibilă cădere a Guvernului, votată în Parlament de PSD, din cauza disputelor interne din Coaliție pe pachetele legislative, președintele arată că atunci când un Guvern își asumă răspunderea, o fac totodată toate partidele care fac parte din Executiv.  

În momentul în care Guvernul își asumă răspunderea pe o lege sau un pachet de legi, Guvernul e sigur - căci din Guvern fac parte reprezentanți ai patru partide - că susține această măsură. Nu facem comedii din relația între Guvern și Parlament”, a mai precizat președintele Nicușor Dan.

Știri similare din categoria Politica Vezi toate articolele