DCNews Stiri Mesajul nepotului lui Khamenei, după confirmarea morții acestuia

Mesajul nepotului lui Khamenei, după confirmarea morții acestuia

Ayatollahul Ali Khamenei. Foto: Agerpres

Moartea liderului suprem iranian Ali Khamenei constituie o speranţă, a afirmat duminică nepotul şi opozantul său Mahmoud Moradkhani, medic care trăieşte în nordul Franţei, acesta apreciind că dispariţia lui Khamenei va facilita continuarea procesului politic în Iran, transmit France Presse şi Agerpres.

Sunt mulţumit, ca majoritatea iranienilor. Sunt foarte mulţumit de moartea lui Ali Khamenei. Cred că este un pas înainte, o speranţă, a declarat fiul surorii ayatollahului decedat.

Potrivit lui Moradkhani, contextul actual frânează totuşi evoluţiile politice Situaţia războiului, intervenţiile militare întârzie puţin procesul politic, ceea ce este regretabil, dar poate este obligatoriu de trecut prin această etapă, a estimat el.

În vârstă de 62 de ani, Mahmoud Moradkhani este de părere că regimul de la Teheran nu va supravieţui după dispariţia liderului său: Rivalităţile din interiorul regimului sunt de aşa natură încât acesta nu va rezista şi va fi obligat să dispară pentru a da puterea poporului.

VEZI ȘI: Război SUA și Israel vs. Iran. Update: Soldaţi americani ucişi în timpul confruntărilor
 

Israelul a lansat un atac coordonat cu SUA asupra Iranului

Atacul preventiv lansat sâmbătă de Israel asupra Iranului a fost coordonat cu SUA, a declarat un oficial israelian din sfera apărării pentru agenţia Reuters, potrivit Agerpres. 

Operaţiunea a fost planificată luni de zile, iar data lansării a fost decisă acum câteva săptămâni, a adăugat oficialul citat.

The New York Times, citând un oficial american, a indicat la rândul său că "sunt pe cale" şi atacuri ale SUA asupra Iranului.

Comandamentul Frontului Intern al Israelului a ordonat publicului să desfășoare activități doar esențiale în întreaga țară, în urma atacurilor sale asupra Iranului.

Restricțiile recent anunțate interzic adunările publice, mersul la muncă și mersul la școală.

Se face o excepție pentru ceea ce Israelul numește „sectoare excepționale”.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele