Donald Trump urmează săs e deplaseze în Italia, în viitorul apropiat, după ce Giorgia Meloni l-a vizitat la Washington, conform Reuters. Donald Trump s-a declarat 100% sigur că va ajunge la un acord privind tarifele cu UE. Premierul italian a vorbit, în SUA, în numele UE- 27.
Relaţiile dintre Giorgia Meloni şi Donald Trump, care împărtăşesc o bază ideologică largă, în special în ceea ce priveşte imigraţia, sunt considerate a fi foarte bune. Prim-ministrul italian, descris drept un "lider fantastic" de către republican, a fost printre singurii lideri ai UE invitați la inaugurarea sa în ianuarie.
Dependentă de exporturile industriei sale, care reprezintă aproape un sfert din PIB, Giorgia Meloni a criticat această ofensivă tarifară, încurajând în acelaşi timp dialogul şi îndemnând Bruxelles-ul să nu ia măsuri de retorsiune.
Apropierea de Donald Trump îi îngrijorează pe partenerii săi europeni. Cu toate acestea, o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene a calificat iniţiativa Giorgiei Meloni drept "binevenită" şi coordonată cu Bruxelles-ul.
Astăzi, Meloni l-a primit pe Vance, la Roma
După ce a mers în SUA pentru a se întâlni cu Donald Trump, astăzi, premierul Italiei, Giorgia Meloni, s-a întâlnit vineri la Roma cu vicepreşedintele Statelor Unite, JD Vance, pe care l-a primit glumind în biroul său din Palazzo Chigi, la o zi după întâlnirea cu preşedintele american, Donald Trump, la Casa Albă, la care a fost prezent şi acesta.
"Sunt onorată să îi urez bun venit la Palazzo Chigi vicepreşedintelui Statelor Unite, JD Vance, pe care nu l-am mai văzut de mult timp", a glumit Meloni. "Am avut o întâlnire fantastică ieri la Washington", a spus ea.
În timpul discuţiilor de joi, Trump a lăudat-o pe Meloni, care încearcă să acţioneze ca o punte de legătură între SUA şi UE, şi ambii lideri şi-au exprimat optimismul că se poate ajunge la un acord cu privire la tarifele impuse de Washington.
Vance a declarat că discuţiile de vineri se vor concentra pe relaţiile dintre cele două ţări, precum şi pe negocierile comerciale, nu numai între Italia şi SUA, ci şi cu UE. Avem unele probleme de rezolvat, a continuat Vance. Îl voi informa pe premier cu privire la negocierile dintre Rusia şi Ucraina, am vorbit deja despre asta în trecut. Avem un sentiment de pozitivitate şi optimism, a spus el.
Vance, prânz cu Tajani și Salvini
După întâlnirea bilaterală dintre Meloni şi Vance, vicepreşedintele american urmează să aibă un prânz de lucru prelungit la care vor participa şi cei doi vicepremieri ai lui Meloni, ministrul de externe Antonio Tajani şi ministrul transporturilor Matteo Salvini.
Cu câteva ore mai devreme, secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, declarase că preşedintele american va renunţa în câteva zile la încercarea de a intermedia un acord de pace între Rusia şi Ucraina, cu excepţia cazului în care există semne clare că un acord poate fi încheiat.
În timpul vizitei sale la Roma din aceste zile, printre alte întâlniri de pe agenda sa, Vance - un catolic - este de aşteptat să ia parte la ceremoniile din Săptămâna Sfântă, împreună cu familia sa, şi să se întâlnească cu secretarul de stat al Vaticanului, Pietro Parolin, potrivit EFE.