DCNews Stiri Lucian Bode, primul mesaj după ce a expirat ultimatumul pe care i l-a dat conducerea PNL

Lucian Bode, primul mesaj după ce a expirat ultimatumul pe care i l-a dat conducerea PNL

Deputatul Lucian Bode, fost secretar general al PNL / Foto: Agerpres

Deputatul PNL Lucian Bode, unul dintre cei cinci liberali cărora li s-a cerut demisia din partid, spune că s-a ajuns mult prea departe, iar în doar două săptămâni PNL a reuşit să se degradeze atât de mult.

Simbolul care nu mai seamănă cu PNL. Mulţi m-au întrebat ce fac. Azi, la ora 12:00, mă uitam la desenul acesta (n.r. - cu sigla PNL) primit pe 5 iunie de la fetiţa mea şi îmi aminteam de entuziasmul şi încrederea cu care vorbeam cândva despre PNL. În doar două săptămâni, partidul a reuşit să se degradeze atât de mult încât simbolul acela al direcţiei ascendente nu mai seamănă deloc cu realitatea de azi. S-a ajuns mult prea departe, iar felul în care s-au luat deciziile în ultima perioadă spune totul despre ruptura dintre ceea ce promiteam oamenilor şi ceea ce vedem acum în interiorul partidului, a scris el pe Facebook.

Ultimatumul dat de conducerea PNL celor cinci membri ai partidului - Lucian Bode, Rareş Bogdan, Adrian Veştea, Hubert Thuma, Alina Gorghiu - de a părăsi formaţiunea liberală a expirat luni, la ora 12:00, astfel că aceştia urmează să fie excluşi din rândul liberalilor. 

CITEȘTE ȘI              -              Un alt liberal se ridică împotriva conducerii partidului: Mă întreb unde se termină logica şi unde începe absurdul?

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri