Tânărul din Bangladesh a fost lovit, pe stradă, de un alt tânăr, român, care l-a trimis la el acasă. Ismail Hossain are 28 de ani și se află de 4 luni în România, unde lucrează ca livrator. Înainte, a lucrat în Oman, timp de șase luni, tot ca livrator.
Atacatorul său, de 20 de ani, este arestat. Acesta din urmă și-a chemat mama adoptivă să-l apere, o femeie în vârstă care-și vede băiatul în fața unei situații critice. Femeia le-a spus jurnaliștilor că tânărul ”a muncit din liceu. Nu e un copil vagabond! A fost premiant! Dar nu e violent! Ăsta îşi dă şi cămaşa de pe el. Un copil mai milos decât acesta nu s-a pomenit!”. Cosmin, atacatorul livratorului, spune că a fost influențat în comportamentul său.
Ismail descrie momentul atacului: ”Un român pe care nu-l cunosc, nu l-am văzut înainte, a venit, m-a bătut pe umăr, m-am întors spre el după care, nu știu de ce, m-a atacat: mi-a dat un pumn ca la box, l-am întrebat `de ce mă ataci, de ce mă lovești`, moment în care mi-a răspuns `du-te în țara ta`”. În ciuda incidentului, livratorul din Bangladesh spune că nu poate sta două săptămâni, așa cum i-au spus medicii, nu ar avea bani să se întrețină sau să trimită familiei, acasă. ”Am în continuare tot respectul față de cetățenii români” afirmă Ismail, care ridică o problemă importantă, în interviul acordat pentru Europa Liberă: ”Dacă sunt bine, mă întorc la muncă. Dacă nu muncesc, cine-mi dă bani să-mi întrețin familia?”. La finalul unei luni bune, un livrator economisește 500 de euro, pe care-i trimite acasă, familiei. Ismail, la 28 de ani, are în grijă părinți, frați, surori și soție. În România, el locuiește într-o cameră din zona Pieței Obor din București, alături de alți nouă asiatici, și ei tot livratori în Capitală.