Lidia Vadim Tudor are o nouă funcție în AUR.
Deputata AUR Lidia Vadim Tudor a fost aleasă, duminică, în funcția de președinte al Organizației de Femei a Alianței pentru Unirea Românilor, în cadrul Congresului Național al Femeilor AUR, desfășurat la Palatul Parlamentului.
Noua conducere își propune consolidarea organizațiilor teritoriale, creșterea implicării femeilor în viața politică și promovarea valorilor conservatoare, a familiei și a identității naționale.
În cadrul evenimentului, Lidia Vadim Tudor a transmis un mesaj de unitate și responsabilitate.
„Aceasta nu este victoria mea, ci victoria noastră, a tuturor femeilor care cred că pot schimba lucrurile în bine! Cred cu tărie că femeile au o forță extraordinară. Avem curajul de a lupta, puterea de a construi și sensibilitatea de a înțelege ceea ce contează cu adevărat”, a declarat Lidia Vadim Tudor, potrivit unui comunicat de presă al formațiunii remis DC News.
Lidia Vadim Tudor a vorbit despre necesitatea unei echipe unite și despre implicarea femeilor în deciziile care privesc viitorul României
„Îmi doresc să fim o echipă unită, în care fiecare femeie să fie ascultată, respectată și apreciată. O organizație în care să nu existe orgolii care ne despart, ci idealuri care ne unesc. Nu vă promit că va fi ușor, dar vă promit că voi fi alături de dumneavoastră, că voi munci și că nu voi uita nicio clipă încrederea pe care mi-ați oferit-o astăzi. Vreau să construim împreună o organizație puternică, demnă și respectată, în care femeile să aibă un cuvânt tot mai important de spus. Pentru că atunci când femeile sunt unite, pot muta munții din loc! () De astăzi, responsabilitatea este a mea, dar puterea este a noastră! Dumnezeu să ne ajute și să binecuvânteze România!”, a precizat deputata AUR.
Deputata AUR Ramona Ioana Bruynseels a subliniat importanța continuității și a valorilor care unesc generațiile de români, evocând personalitatea Reginei Maria a României și rolul femeilor în păstrarea identității naționale.
„Astăzi nu este o seară obișnuită. Este seara în care privim cu respect față de ceea ce am primit și am moștenit de la generațiile anterioare, privim cu demnitate la ceea ce suntem și reprezentăm noi și privim, totodată, cu încredere la ceea ce urmează să construim”, a transmis Ramona Bruynseels.
Prim-vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu, a abordat în discursul său rolul femeilor în continuitatea națiunii, diferențele dintre conservatorism și progresism și importanța păstrării simbolurilor istorice ale României.
„Femeia e asociată cu libertatea, femeia e asociată cu națiunea. Pentru că femeia și feminitatea reprezintă acele valori cu care este asociat ceea ce este cel mai important pentru tine. Îți dai viața pentru niște valori pe care femeia le reprezintă într-un mod mai profund și mai plenar. Comunitate, viață, continuitate, producerea vieții, continuitatea națiunii tale”, a declarat Dan Dungaciu.
Referindu-se la memoria Reginei Maria și la patrimoniul istoric românesc, Dan Dungaciu a criticat modul în care sunt tratate simbolurile naționale
„Faptul că ne neglijăm istoria, muzeele, simbolurile istorice, asta nu spune nimic despre istoria română. Spune foarte multe despre tine', a avertizat prim-vicepreședintele AUR.
Petrișor Peiu, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, a adus în atenție contribuția unor românce care au obținut realizări importante în domenii precum ingineria, aviația, arhitectura și medicina. În discursul său, acesta le-a evocat pe Elisa Leonida Zamfirescu, Smaranda Brăescu, Maria Andreescu-Haret și Sofia Ionescu.
„Cred că e bine întotdeauna să fim echilibrați, să fim înțelepți și să nu uităm că o societate nu este redusă la o familie monarhică. Oricât de luminoase ar fi figurile monarhice, trebuie să ne uităm cu atenție și să vedem că cineva are grijă de viața societății și de progresul acestei societăți zi de zi”, a precizat Petrișor Peiu.
Congresul a reunit reprezentante ale organizațiilor de femei AUR din întreaga țară, alături de membri ai conducerii partidului, într-un eveniment dedicat rolului femeilor în societatea românească, păstrării valorilor naționale și continuării proiectelor organizației, potrivit sursei citate.