DCNews Politica Legea femicidului a trecut de Senat. Pașii necesari până la adoptarea finală

Legea femicidului a trecut de Senat. Pașii necesari până la adoptarea finală

Proiectul de lege privind prevenirea şi combaterea femicidului şi a violenţelor care îl preced trece de Senat. Sursa foto: Freepik

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege privind prevenirea şi combaterea femicidului şi a violenţelor care îl preced.

Propunerea legislativă a fost votată cu 95 de voturi „pentru", unul „împotrivă” şi şapte abţineri.

Gheorghe Vela, senator neafiliat, a votat împotriva proiectului, în timp ce abținerile au venit din partea AUR (3) și a grupului parlamentar „Pace – Întâi România/PIR (4). 

Ce presupune Legea femicidului

Iniţiată de un grup de peste 250 de parlamentari din întreg spectrul politic, legea defineşte juridic femicidul, în conformitate cu reglementările europene, prevede colectarea şi publicarea anuală a datelor privind femicidul şi violenţele care îl preced, asigură protecţie reală pentru orfanii femicidului, recunoscuţi ca victime directe, cu măsuri de ocrotire imediată, şi stabileşte pedepse agravante atunci când violenţa are loc în prezenţa minorilor.

Potrivit proiectului, „femicidul este uciderea cu intenţie a unei femei, precum şi moartea unei femei survenită ca urmare a loviturilor sau vătămărilor cauzatoare de moarte, ori a altor infracţiuni săvârşite cu violenţă, indiferent dacă faptele sunt comise de un membru al familiei sau de o terţă parte”.

Alte prevederi vizează întărirea răspunsului penal prin sancţionarea severă a faptelor motivate de gen şi a violenţelor care preced omorul, precum şi educaţia pentru prevenţie, prin introducerea în şcoli a temelor privind egalitatea de gen, relaţiile non-violente şi combaterea violenţei, potrivit Agerpres.

Pașii următori în demers

Proiectul de lege privind prevenirea şi combaterea femicidului şi a violenţelor care le preced va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Dacă deputații vor vota în favoarea sa, ultimul pas va fi promulgarea de către președintele României, Nicușor Dan.

Citește și: Afacerea bumbacului, undă verde în Senat. Proiectul Guvernului de achitare a datoriei către SUA pentru importul de bumbac fibră merge acum la Camera Deputaților

Știri similare din categoria Parlament Vezi toate articolele