DCNews Stiri Internațional DECLARAȚII de presă Putin–Trump. Putin: Acordul cu Trump va deschide calea pentru pace în Ucraina / update

DECLARAȚII de presă Putin–Trump. Putin: Acordul cu Trump va deschide calea pentru pace în Ucraina / update

AGERPRES

Update: Trump spune că un acord privind războiul din Ucraina „depinde” acum de Zelenski

Donald Trump a afirmat vineri, după întâlnirea sa din Alaska cu Vladimir Putin, că un acord pentru a pune capăt războiului din Ucraina depinde acum de președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

„Acum chiar depinde de președintele Zelenski să reușească acest lucru. Și aș spune, de asemenea, că și țările europene trebuie să se implice puțin, dar depinde de președintele Zelenski”, a declarat președintele american într-un interviu pentru Fox News, acordat imediat după întâlnirea cu omologul său rus.

Cei doi președinți au ieșit doar pentru declarații de presă și nu au răspuns la nicio întrebare din partea presei.

Update:

Președintele american Donald Trump și omologul său rus Vladimir Putin au părăsit vineri baza militară americană din Alaska, unde au avut o întrevedere de peste trei ore axată pe războiul din Ucraina, fără a dezvălui detalii despre discuții, informează AFP.

Update 01:55.

Putin:

Ucraina a fost unul dintre principalele subiecte de discuţie, a declarat vineri preşedintele rus Vladimir Putin, într-o conferinţă de presă comună cu omologul său american Donald Trump.

El a mai calificat discuţiile cu Trump "constructive" şi "utile" şi a apreciat că reuniunea din Alaska a fost logică, dată fiind istoria comună împărtăşită de cele două ţări în această regiune.

”Apreciem faptul că președintele Trump încearcă să cunoască istoria noastră.

Considerăm că națiunea ucraineană este una înfrățită (cu cea rusă); avem aceleași rădăcini. Dar pentru o înțelegere de durată este important să eliminăm cauzele acestei situații.

Suntem de acord că problemele de securitate legate de Ucraina trebuie rezolvate. Sper că acordul la care am ajuns împreună să ne aducă mai aproape de acest deziderat și să putem să pavăm drumul spre pace în Ucraina.

Există un potențial uriaș de colaborare cu SUA în domeniul economic. Apreciem că domnul Trump este preocupat de prosperitatea țărilor vecine. Președintele Trump a spus că dacă era președinte, nu s-ar fi ajuns la război; sunt convins că acest lucru nu s-ar fi întâmplat”, a spus Putin.

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a propus omologului său american Donald Trump ca următorul summit să aibă loc la Moscova. "Next time in Moscow", data viitoare la Moscova, i s-a adresat Putin lui Trump în limba engleză.

Update 02:04.

Trump: 

În scurt timp îi voi informa partenerii noștri din NATO și pe președintele Zelenski. Voi da niște telefoane, pentru a informa pe toată lumea.

Am avut întotdeauna o relație fantastică cu președintele Putin, cu Vladimir. Am avut și momente mai tensionate. Nu am reușit să ne înțelegem în toate aspectele, dar lucrurile au mers foarte bine.

Am făcut pași în direcția dorită, dar nu putem spune mai mult până nu semnăm un acord.

Update 02:04.

Potrivit presei ucrainene, care citează FoxNews, Donald Trump i-a telefonat președintelui Ucrainei și liderilor europeni după încheierea discuțiilor cu Putin.

***

Jurnaliștii au fost invitați să intre în sala de presă. Acesta ar putea fi semnul că întâlnirea dintre Donald Trump și Vladimir Putin s-a încheiat și că urmează conferința de presă.

Reprezentantul pentru cooperare economică externă, Kirill Dmitriev, a zis: „Discuțiile dintre Putin și Trump au decurs remarcabil de bine”.

Discuțiile din Alaska dintre președintele Rusiei, Vladimir Putin, și președintele SUA, Donald Trump, au decurs „remarcabil” de bine, a declarat trimisul special rus Kirill Dmitriev la televiziunea de stat rusă.

Starea de spirit în tabăra rusă pare să fie una pozitivă. Ministrul rus al apărării, Andrei Belousov, spune că este într-o dispoziție excelentă după negocierile dintre Rusia și Statele Unite, anunță TASS.

Aflați pe dcnews.ro cele mai importante decizii în urma discuțiilor dintre Putin și Trump. Vom reveni, în acest articol, cu informații de ultim moment.

Președintele american Donald Trump l-a întâmpinat vineri cu emoție, potrivit EFE, pe omologul său rus, Vladimir Putin, și cu covorul roșu întins pe pista bazei aeriene Elmendorf-Richardson, situată la periferia orașului Anchorage, din statul american Alaska, unde are loc o mult așteptată întâlnire bilaterală în care liderul de la Casa Albă speră să obțină un armistițiu în Ucraina.

VEZI ȘI: Trump, reacție după ce Hillary Clinton a zis că are de gând să-l propună la Premiul Nobel pentru Pace dacă încheie războiul din Ucraina

actualizare...

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele