DCNews Stiri Iranul îl invită pe Erdogan la discuții după ce NATO a interceptat a doua rachetă deasupra Turciei. ”Vor să semene discordie”

Iranul îl invită pe Erdogan la discuții după ce NATO a interceptat a doua rachetă deasupra Turciei. ”Vor să semene discordie”

Preşedintele iranian, Masoud Pezeshkian, i-a propus luni omologului său turc, Recep Tayyip Erdogan, crearea unei echipe comune pentru a ancheta ”presupusele atacuri cu rachete iraniene” împotriva Turciei, potrivit presei de la Teheran, notează AFP, conform Agerpres. 

Iranul ”este dispus să înfiinţeze o echipă comună pentru a examina acuzaţiile formulate de ţări şi regimuri ostile Iranului, pentru a clarifica neînţelegerea” din jurul acestor "presupuse atacuri cu rachete", a declarat preşedintele iranian, citat de media iraniene, după ce Turcia a anunţat mai devreme în cursul dimineţii că NATO a interceptat o rachetă iraniană în spaţiul său aerian. 

Pezeshkian a acuzat, de asemenea, Statele Unite şi Israelul că încearcă ”să semene discordie” între Iran şi vecinii săi cu astfel de "acuzaţii".

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele