Iranul a acceptat să-i invite din nou pe inspectorii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) pe teritoriul său, a afirmat, luni, în Elveţia, vicepreşedintele american, JD Vance, la o zi după negocieri desfăşurate acolo pentru a se pune capăt războiului în Orientul Mijlociu, relatează AFP.
Regimul iranian şi-a suspendat cooperarea cu agenția ONU după bombardamentele asupra instalaţiilor sale în iunie 2025, atacuri lansate de SUA și Israel. Însă, deşi AIEA nu a mai primit de atunci acces la instalaţiile lovite, ea a putut totuşi să viziteze alte situri în ultimele luni.
„Iranienii au acceptat să-i invite din nou pe inspectorii AIEA. Un prim pas către o denuclearizare definitivă"
„Iranienii au acceptat să-i invite din nou pe inspectorii AIEA. Este vorba de o etapă majoră pentru poporul american şi un prim pas către o denuclearizare definitivă, altfel spus oprirea definitivă a programului iranian de înarmare nucleară”, a declarat Vance, spunând că se aşteaptă „ca aceasta să aibă loc chiar în cursul săptămânii”.
Vicepreşedintele american s-a exprimat înainte de a părăsi Elveţia, la o zi după 18 ore de negocieri-maraton desfăşurate într-un complex hotelier de lux din Alpii elveţieni cu o delegaţie iraniană şi oficiali ai ţărilor mediatoare, Pakistan şi Qatar. Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a fost şi el prezent, în weekend.
Donald Trump și Masoud Pezeshkian au semnat, săptămâna trecută, fiecare de la distanţă, un protocol de acord, în baza căruia regimul iranian se angajează să-şi dilueze uraniul puternic îmbogăţit în schimbul ridicării sancţiunilor internaţionale, însă mai trebuie definite modalităţile.
Soarta celor peste 400 kg de uraniu puternic îmbogăţit este în continuare incertă
Potrivit textului, în decursul unei perioade de negocieri de 60 de zile, cele două ţări vor discuta despre un mecanism care va permite tratarea acestor stocuri „recurgându-se la cel puţin o metodă de diluare la faţa locului sub supravegherea AIEA”.
Diluarea uraniului până la o concentraţie de sub 5%, departe de cele 90% necesare pentru a fabrica bomba nucleară, are ca scop îndepărtarea ameninţării unei îmbogăţiri în scopuri militare, conform Agerpres.
Ţările occidentale şi Israelul suspectează Iranul că încearcă să se doteze cu arma nucleară, dar regimul iranian neagă astfel de intenţii.
Soarta celor peste 400 kg de uraniu puternic îmbogăţit, văzut ultima oară pe 10 iunie 2025 de către inspectorii AIEA, este în continuare incertă, conform Agerpres.
CITEȘTE ȘI: „Progrese majore“ în cadrul discuțiilor Iran - SUA. Ce au convenit cele două părți în Elveția