DCNews Stiri Impactul pachetului de relansare economică. Locuri de muncă mai stabile și salarii mai mari

Impactul pachetului de relansare economică. Locuri de muncă mai stabile și salarii mai mari

Foto: Agerpres/ Alexandru Nazare

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat miercuri că, odată cu adoptarea pachetului de relansare economică, „România trece la următoarea etapă de dezvoltare”, iar această reformă presupune „un mediu mai predictibil și mai competitiv pentru investiții, un flux mai mare de capital în economie și capacitatea reală a statului de a atrage proiecte majore, atât pentru companii românești, cât și pentru investitorii străini”.

Un instrument strategic de 5 miliarde de euro

"Un instrument strategic de 5 miliarde de euro, pachetul de relansare adoptat ieri, cu aplicare din acest an până în 2032, transformă radical modelul de dezvoltare al economiei româneşti: de la consum la investiții scalabile, la inovație, valoare reală adăugată și producție autohtonă. 

O schimbare de paradigmă pentru modernizarea economică a României, pachetul de relansare generează un mediu mai predictibil și mai competitiv pentru investiții, un flux mai mare de capital în economie și capacitatea reală a statului de a atrage proiecte majore, atât pentru companii românești, cât și pentru investitorii străini. Înseamnă dezvoltarea de noi capacități de producție, consolidarea lanțurilor economice locale și poziționarea României ca pol regional de creștere.

Rezultate pentru business și angajați

Pentru mediul de business se traduce în oportunități de creştere, parteneriate strategice și acces la proiecte de anvergură. Pentru români, efectele se vor vedea în mai multe locuri de muncă stabile și mai bine plătite, în dezvoltarea comunităților locale și într-o economie mai puternică, capabilă să susțină creșterea nivelului de trai pe termen lung.

Este un nou pas înainte, care completează rezultatele obținute în reducerea deficitului bugetar sub ținta asumată, în scăderea importantă a dobânzilor la care se împrumută statul şi mixul de măsuri pentru investiții şi sprijin pentru mediul de business adoptate în ultimele luni. 

Am corectat în timp record o serie de dezechilibre majore pentru România, iar noile măsuri pentru relansare întăresc bazele unei economii moderne şi ale creșterii echilibrate, bazate pe investiții și competitivitate.

Pachetul final 

Consultați pachetul final de măsuri pentru relansare pe mfinante.gov.ro - secțiunea Transparență. Încurajez în continuare, după publicarea actului normativ în Monitorul Oficial, pe toți antreprenorii şi reprezentanții mediului de business, să urmărească informațiile suplimentare şi ghidurile care vor fi publicate de Ministerul Finanțelor şi ANAF şi să se adreseze colegilor din minister pentru informații suplimentare privind accesarea formelor de sprijin.

România îşi ajustează din ce în ce mai mult traiectoria pe direcția corectă. Încrederea, stabilitatea și seriozitatea în continuarea reformelor vor face diferența în perioada următoare", a explicat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.

CITEȘTE ȘI: Inflația în România va scădea din iulie-august, anunță Ministerul Finanțelor: Până la finalul anului ar putea ajunge la 4%
 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele