Un ansamblu important de opere cu valoare muzeală, între care un desen unic de Pablo Picasso și două lucrări semnificative de Nicolae Grigorescu, dedicate temei sale emblematice a carelor cu boi, este reintrodus în circuitul colecționistic și expozițional. Casa de licitații A10 by Artmark anunță organizarea Licitației unei părți a Colecției Darius Vâlcov, care cuprinde nu puține capodopere, semnate de artiști cu valoare muzeală, unii dintre ei tranzacționați și recunoscuți internațional.
Prețul de pornire pentru desenul lui Pablo Picasso este de 8.000 de euro, în timp ce, pentru cele două picturi ale lui Nicolae Grigorescu, „Car cu boi, pe cale de dimineață” și „Car cu boi, la asfințit”, prețurile de pornire sunt de 40.000 de euro, respectiv 50.000 de euro. În acest sens, l-am contactat pe Marius Tița, critic de artă, pentru a ne explica de ce este o diferență de preț de pornire atât de mare între cei doi autori.
„Din câte îmi amintesc eu, Darius Vâlcov voia să facă o casă de licitații, iar toate aceste lucrări au fost cumpărate de undeva, cu acte în regulă.
În cazul lui Picasso, depinde ce a pictat și dacă a pictat. Găsești lucrări de Picasso la orice preț, dar depinde despre ce e vorba. Să nu ne închipuim că Darius Vâlcov avea o lucrare demnă de cel mai tare muzeu din lume. Poate e ceva banal, luat oficial de la o licitație din străinătate. Nu e mare lucru că a avut Darius Vâlcov un Picasso. Și în niciun caz nu îl comparăm cu Grigorescu. Nicolae Grigorescu este un artist deosebit și are acest efect de piață locală. În România, Grigorescu se vinde la rupere. Picasso e un artist internațional și noi ne închinăm la tot ce înseamnă internațional, dar totul este pe bani. S-a văzut când s-a furat coiful de aur de la Coțofenești, că totul are un preț în baza căruia o lucrare este asigurată“, a precizat, pentru DC News, criticul de artă Marius Tița.
Foto: Artmark
Specialistul a atras atenția asupra faptului că simplul nume al unui artist nu „e menit să ne dea pe spate“, iar numeroase lucrări care se vând pe piață s-ar putea să nici nu fi fost „atinse de mâna artistului“.
„Sunt foarte multe printuri, iar în România se vând foarte multe printuri. S-ar putea ca astfel de lucrări să nu fie atinse de mâna artistului atât de mult cât credem noi. Trebuie să știm foarte bine ce se vinde pe piață. Simplul nume nu e menit să ne dea pe spate“, a punctat Marius Tița.
E obligat Statul Român să cumpere aceste opere de Nicolae Grigorescu și Pablo Picasso? Marius Tița, precizări
Potrivit criticului de artă, Statul Român trebuie în primul rând să se îngrijească de ceea ce are în proprietate, înainte de a-și îndrepta atenția către îmbogățirea colecțiilor. Marius Tița a vorbit despre „dreptul de preempțiune“ al Statului, care trebuie avut în vedere doar în cazul lucrărilor „esențiale pentru stat“.
„În cazul Statului Român, constat că încă nu reușim să înțelegem cum trebuie acel drept de preempțiune. La Nicolae Grigorescu, există liste cu patrimoniul național și acolo sunt trecute tot felul de opere care nu pot circula în afară“, a spus criticul de artă, care a reamintit de sculptura Cumințenia Pământului, de Constantin Brâncuși, care se vindea „la un preț minor“.
„Dreptul de preempțiune înseamnă lucruri esențiale pentru stat. Statul Român, deocamdată, își cam bate joc de patrimoniul pe care îl are deja în proprietate. Nu avem grijă de ce avem, se degradează, se pierde, se fură...“, a spus, cu tristețe, Marius Tița.
„Faptul că este vorba de un Grigorescu, nu înseamnă neapărat că trebuie să ne îndreptăm către exercitarea dreptului de preempțiune. Grigorescu a pictat foarte multe care cu boi și a pictat și mai multe după ce a murit“, a mai spus, ironic, Marius Tița, adăugând că „apariția unui car cu boi în licitație nu are menirea să mă emoționeze din punct de vedere al unui analist al pieței de artă“.