Germania, Marea Britanie şi Franţa intenţionează să prezinte Adunării Generale a ONU o rezoluţie de condamnare a reprimării sângeroase a manifestanţilor din Siria, dând asigurări că beneficiază de o susţinere-cheie din partea ţărilor arabe, au anunţat joi mai mulţi diplomaţi.
Succesul unui asemenea demers ar putea spori presiunea asupra Consiliului de Securitate al ONU, în legătură cu criza din Siria. Rusia şi China au opus luna trecută un vot de veto unei rezoluţii de condamnare a abuzurilor comise de regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad care, potrivit ONU, a ucis cel puţin 3.500 de persoane.
Ambasadorii britanic, francez şi german s-au întâlnit miercuri, la ONU, cu omologii lor arabi, după ce Liga Arabă a dat un ultimatum de trei zile preşedintelui al-Assad pentru a pune capăt reprimării violente din ţara sa, a anunţat un purtător de cuvânt al misiunii germane.
"A existat o susţinere puternică pentru a continua demersurile cu un proiect de rezoluţie. Anumite delegaţii arabe şi-au exprimat chiar intenţia de a se afla între iniţiatorii rezoluţiei", a adăugat purtătorul de cuvânt.