"Sub nicio formă nu creşte factura. Am văzut în presă. Într-adevăr, se scumpesc gazele, dar primăria va acoperi subvenţia şi nu se va plăti mai mult la apă caldă şi căldură", a declarat Gabriela Firea.
Preţul gazelor naturale pentru consumatorii casnici nu va fi majorat până la 31 martie, scumpirile putând fi impuse de la 1 aprilie, dat fiind tariful la care sunt tranzacţionate acum gazele pe platformele de specialitate, unde figurează contracte încheiate pentru volume destul de mari la preţul de peste 110 lei/MWh, a spus luni Zoltan Bege Nagy, vicepreşedinte ANRE.
Oficialul autorității a precizat că, până la 31 martie 2019, nu este nevoie de o ajustare a preţului la gaze naturale pentru consumatorii casnici, dar dacă trendul observat pe platformele de tranzacţionare, unde figurează contracte încheiate pentru volume destul de mari, la preţul de peste 110 lei/MWh se va menţine, atunci tariful ar putea creşte substanţial de la 1 aprilie 2019.
Zoltan Bege Nagy a precizat că, în cursul acestui an, preţul final al gazelor naturale pentru consumatorii casnici a fost majorat de trei ori: la 10 ianuarie, 1 aprilie şi 1 august. „Creşterile au fost între 4 şi 6%, de fiecare dată. Prin metodologiile pe care le-am aprobat am stimulat contractarea pe termen lung, lucru care exact s-a şi întâmplat la consumatorii casnici".
Citește și: Gabriela Firea aruncă bomba: Vrea să dea OUG să desființeze Bucureștiul