DCNews Stiri Internațional Franța: Jean-Marie Le Pen, suspendat din Frontul Național, partid condus de fiica sa

Franța: Jean-Marie Le Pen, suspendat din Frontul Național, partid condus de fiica sa

Anunțul vine în urma ultimelor declarații inflamatoare ale excentricului politician și a disputei cu fiica sa, șefa Frontului Național. Pozițiile rasiste și xenofobe exprimate public de Jean-Marie Le Pen intră în coliziune cu planul fiicei sale de a schimba imaginea partidului. 

Marine Le Pen a început un proces de cosmetizare a formațiunii sale, considerată una de extremă-dreapta, pentru a-și lărgi baza electorală. Șefa FN plănuiește să candideze la alegerile prezidențiale din 2017.

După ce fondatorul FN a spus că \"Holocaustul este un detaliu istoric\" și l-a apărat pe mareșalul Petain, Marine Le Pen a cerut audierea tatălui său într-o comisie disciplinară. Fondatorul FN a nu a vrut să se prezinte. \"Refuz să merg în fața biroului executiv\", a spus el pentru AFP, arătând că nu intenționează să se retragă din viața politică. \"Va trebui să mă ucidă\", a adăugat el.

Luni, Marine Le Pen a anunțat că i-a interzis tatălui său să mai adopte poziții publice în numele partidului.

Frontul Național. Jean-Marie Le Pen: Poate fiica mea mă vrea mort

Știri similare din categoria Internațional Vezi toate articolele