Întâlnirea a avut drept obiectiv principal identificarea nevoilor reale ale unităților administrativ-teritoriale, printr-un dialog direct cu reprezentanții acestora, în vederea dezvoltării unor programe de finanțare adaptate cerințelor din teren.
Reprezentanții administrațiilor locale au transmis în mod unanim necesitatea continuării programelor dedicate investițiilor în rețelele de apă și canalizare, extinderea programelor de modernizare a iluminatului public, precum și reluarea programului RABLA destinat autorităților publice locale.
Președintele AFM a subliniat că instituția pe care o conduce își propune să construiască programe de finanțare exclusiv pe baza consultărilor cu beneficiarii direcți, și nu prin decizii luate la nivel birocratic.
Programele viitoare vor fi fundamentate pe nevoile reale ale comunităților și pe obiective clare de dezvoltare locală
Administrația Fondului pentru Mediu reafirmă faptul că rămâne o instituție deschisă dialogului cu reprezentanții județelor, municipiilor, orașelor și comunelor din România și este pregătită să transforme solicitările primite în programe eficiente, transparente și orientate spre rezultate concrete pentru cetățeni.
VEZI ȘI: Aproape un miliard de euro vor fi investiți din PNRR în apă-canal. Proiecte inclusiv cu AFM