Petre Roman, fostul premier al României, a vorbit, în cadrul unui interviu la DC News, alături de jurnalistul Bogdan Chirieac, despre Acordul UE - Mercosur, explicând ce implicații ar putea avea acesta pentru Uniunea Europeană, în special pentru România.
Mercosur și efectele pentru fermierii români
"Acest acord poate fi o piesă foarte importantă pentru Uniunea Europeană, dar pentru România a fost anti-politic. Cum să nu explici că vor fi ”collateral damage” (n.red. victime colaterale), că poate vor fi mulți oameni în România loviți, în special în domeniul agriculturii. Agricultura în România este foarte importantă și ar putea să fie mult mai importantă, dacă ne-am fi ocupat de ea. Este o temă pe care o am la suflet și mă doare foarte tare.
Cum să vii să spui Dom'le, vă spun că este bună! Păi, ce este asta? Este o politică leninistă! Dom'le știe partidul! Cum adică? Să vină să spună, să ofere exemple de ce este bun. Avem vreo șansă să exportăm? De exemplu, Renault - Dacia, va putea să exporte mai mult în America Latină? Da, categoric, precum am exportat Dacia înainte de anul 1990. Avem o șansă să exportăm ce mai produce România, de exemplu chimicale, anvelope de automobile sau poate echipamente electrice? Explică concret!", a spus Petre Roman.
Ce exportă statele din Mercosur, lovitură pentru fermierii români
"Pe de altă parte, să se explice și care este interesul țărilor respective, Brazilia, Argentina, Uruguay și Paraguay? Ce exportă ei? Carne! Asta înseamnă că mulți fermieri vor fi loviți. Prin urmare, Uniunea Europeană a decis să facă un fond, de 40 și ceva de miliarde, nu este o sumă puțină, pentru a veni în sprijinul celor care ar putea suferi. Deși, asta este cu dublu tăiș. Noi nu vrem să se ducă producția agricolă românească.
Noi vrem ca ea să fie de o valoare adăugată mai mare. Eu, de exemplu, aș fi cerut concret: Vreți să semnăm acest acord? Am nevoie de bani ca să dezvolt logistica agricolă în România, pentru fructe, pentru cereale! Noi am putea produce mult mai mult, dar nu avem logistică. Unde le păstrăm? Unde le conservăm fructele, legumele, pentru a le exporta? Era momentul perfect să spunem că nu avem logistica potrivită. Adică negociezi lucrurile, din perspectiva interesului național.
Vezi interviul integral aici: