Potrivit celor povestite chiar de Mihaela Rădulescu, obiectul în cauză nu este unul oarecare. Este o motocicletă personalizată, cunoscută sub numele de „Monkey”, pe care Felix Baumgartner ar fi cumpărat-o și adaptat-o special pentru ea.
Situația nu este una recentă, dar a fost readusă în atenția publicului după ce vedeta a decis să vorbească deschis despre încercările ei de a recupera acest cadou. Spune că a făcut mai multe demersuri, însă fără rezultat.
Mesajul publicat de ea pe rețelele sociale descrie un conflict care pare blocat într-un punct mort:
„Am o poveste pentru voi. Este despre SINGURUL lucru pe care l-am cerut și nu mi l-au dat niciodată. Pur și simplu i-au lăsat pe avocați să mă umilească și au exagerat. Și despre ultimul cadou de ziua mea de la Felix, pe care încă nu mi l-au dat”.
Motocicleta, punctul central al disputei
În mijlocul acestui conflict se află motocicleta despre care Mihaela spune că i-a fost oferită chiar de Felix Baumgartner. Mai mult, ea susține că există înregistrări video care ar confirma intenția clară a sportivului de a-i face acest cadou.
Deși ar fi trebuit să fie un simbol personal, legat de relația lor, vehiculul nu a ajuns nici până acum în posesia ei.
„Acesta este cadoul meu de ziua mea, pe care nu am apucat niciodată să-l folosesc cu Felix. Este o poveste frumoasă pentru altă dată”
Pe lângă dificultatea de a intra în posesia motocicletei, vedeta afirmă că nu a primit nici documentele acesteia, chiar dacă, spune ea, există persoane care pot confirma achiziția.
Situația devine și mai tensionată în momentul în care intră în discuție partea financiară. Mihaela Rădulescu susține că familia lui Felix i-ar fi trimis o factură de aproximativ 1.800 de franci elvețieni, reprezentând modificări făcute motocicletei.
În același timp, ea afirmă că alte motociclete pe care le aveau împreună ar fi fost deja vândute.
„Acest mic Monkey a fost ULTIMUL meu CADOU de la Felix. Cum să nu lupt pentru el? Acum să vedeți partea «amuzantă». Felix a făcut niște modificări la el pentru mine, iar acum părinții lui, proaspăt multimilionari, mi-au trimis factura de 1.800 de franci elvețieni, pe care Felix nu a mai apucat să o plătească înainte să plecăm în Italia. «Amuzant», nu-i așa?… Da… Iar Monkey-ul meu stă acolo, în Elveția, după ce părinții lui au vândut toate motocicletele noastre – două Triumph, două KTM”
În lipsa unei înțelegeri directe, conflictul pare să se fi mutat în zona juridică.
Declarații publice în lipsa unui dialog
Mihaela Rădulescu spune că a ales să vorbească public despre această situație tocmai pentru că nu există comunicare cu familia fostului sportiv. Consideră că este singura variantă prin care își poate face auzită poziția.
„Trebuie să curăț aceste camere întunecate din sufletul meu ca să mă pot reseta cum trebuie. Și pentru că nu vor să vorbească cu mine, voi vorbi eu cu ei public. Curând”
Felix Baumgartner a murit pe 17 iulie 2025, în Italia, la Porto Sant’Elpidio. Accidentul s-a produs în timpul unui zbor cu parapanta motorizată, considerat inițial unul de rutină. Sportivul a pierdut controlul aparatului și s-a prăbușit într-un complex de vacanță.