"Atitudinea consilierilor locali UDMR din şedinţa de consiliu de joi o cataloghez ca fiind o joacă de copii răsfăţaţi. Este pentru a nu ştiu câta oară când disputele interne din cadrul acestei formaţiuni politice se răsfrâng asupra activităţii Primăriei, în cazul de faţă, asupra bugetului oraşului (...) Dacă luăm în calcul şi întârzierea cu două luni a votării bugetului la nivel naţional, tot din cauza unor dispute politice, reiese foarte clar cinismul de care dau dovadă consilierii UDMR. Din păcate, prin decizia de amânare a rectificării bugetului local nu au făcut altceva decât să afecteze grav activitatea serviciilor precum: salubritatea, reparaţii în şcoli, transportul în comun, salarii. Practic, consilierii UDMR au ignorat total că cei ce au de suferit sunt târgumureşenii, români şi maghiari deopotrivă. După astfel de experienţe înţeleg şi definesc mult mai responsabil funcţia de primar. Nu mă văd niciodată în situaţia în care, la o poruncă politică, să acţionez împotriva cetăţenilor", a declarat, vineri, primarul din Târgu Mureş.
În urmă cu o zi, preşedintele UDMR Mureş, Peter Ferenc, care a preluat recent coordonarea organizaţiei UDMR Târgu Mureş, în urma disensiunilor apărute, a anunţat că se cere amânarea proiectului de hotărâre referitor la rectificarea bugetului municipiului Târgu Mureş, pe motiv că acesta ar îndatora oraşul pentru 10 ani.
"Din punctul de vedere al abordării problemelor municipale, vom fi o opoziţie constructivă de aici încolo, trebuie să schimbăm acest mod de abordare şi trebuie să ne gândim în viitor. Trebuie să vedem toate hotărârea consiliului municipal şi toate hotărârile care vizează bugetul pentru anul acesta sau pentru anii următori, să fie unul care să nu îndatoreze în aşa fel oraşul încât să blocheze proiectele anilor următori (...) Dacă sunt reale aceste date atunci pot să afirm că este vorba despre o îndatorare a oraşului pentru următorii 10 ani, ceea ce este inacceptabil ca preşedinte al acestei organizaţii, care răspund şi de activitatea consilierilor din Târgu Mureş. Ceea ce nu pot să înţeleg, acum două luni a fost votat bugetul municipalităţii iar acum se spune că nu mai sunt bani. Nu ştiu ce s-a întâmplat, ori este nereal ce s-a votat în aprilie, ori este nereal despre ceea ce vorbim astăzi", a declarat Peter Ferenc.
Liderul UDMR Mureş a arătat că una dintre nemulţumirile sale e legată de creditele de angajament ale căror valori depăşesc 400 milioane de lei, comparativ cu întreg bugetul anului trecut, care a fost de 280 milioane de lei.
De cealaltă parte, primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, a declarat că poziţiile celor din UDMR sunt "pure inepţii, cu tentă răutăcioasă", care nu au nicio legătură cu realitatea.