DCNews Stiri Doi bărbați din Bacău, prinși în flagrant în timp ce ofereau mită în valoare de 2.500 de euro unui polițist

Doi bărbați din Bacău, prinși în flagrant în timp ce ofereau mită în valoare de 2.500 de euro unui polițist

Imagine cu un polițist. Sursa foto: https://www.freepik.com/, @standret

Doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţişti după ce au fost prinşi în flagrant când încercau să mituiască un poliţist cu 2.500 de euro, a informat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău.

Unul dintre suspecţi era cercetat pentru infracţiuni la regimul rutier şi i-a oferit poliţistului mită, pentru ca acesta să intervină la colegii săi care instrumentează dosarul penal.

Cei doi suspecţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore

"La data de 7 mai, în baza denunţului formulat de un poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, poliţiştii de la Economic au desfăşurat activităţi specifice pentru organizarea şi realizarea prinderii în flagrant delict a două persoane pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă. Din cercetări a rezultat că cei doi ar fi promis şi ulterior ar fi predat poliţistului 2.500 de euro, pentru ca acesta să intervină la un coleg de-ai săi ce instrumentează un dosar penal în care unul dintre bănuiţi este cercetat pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, în vederea obţinerii unei soluţii favorabile şi restituirea permisului de conducere", a precizat IPJ Bacău.

Cei doi suspecţi au 22, respectiv 53 de ani şi au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Ei vor fi conduşi la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, pentru continuarea cercetărilor şi luarea unor măsuri preventive, conform Agerpres.

CITEȘTE ȘI: Atestate luate pe bani și accidente pe șosele: Titi Aur avertizează asupra unui sistem scăpat de sub control

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele