Diana a murit pe loc, odată cu micul copil care se agăța de viață, în fiecare zi, în pântecele ei. Avea doar 27 de ani și era în mașină alături de soțul său, de 25 de ani. Erau extrem de fericiți, după ce tocmai li se confirmase că vor avea, în 2026, în copilaș.
Dar fericirea le-a fost curmată brusc de un vitezoman, care a intrat pe contrasens, într-o depășire, fără să se asigure, și i-a izbit frontal.
foto Monitorul de Trotuș
În fața bisericii unde a avut loc accidentul, Diana murit. Soțul ei, George, și-a petrecut ultimele clipe de viață spre spital. Crăciunul de poveste pe care se pregăteau să-l trăiască cei doi, alături de familiile lor, s-a transformat, într-o clipă, într-o tragedie imensă pentru cei apropiați.
Șoferul care a provocat accidentul, preluat conștient de ambulanță
”Ajunși la locul intervenției s-a constatat faptul că accidentului s-a produs între două autoturisme. În urma coliziunii au rezultat 3 victime astfel: un bărbat conștient, în vârstă de aproximativ 32 de ani, încarcerat, a fost extras si predat echipajului SAJ, a doua victimă, un bărbat în vârstă de aproximativ 25 de ani, prezintă multiple traumatisme, a fost preluat de echipajul SAJ în vederea transportului la spital. Din păcate a treia victima, femeie, în vârstă de aproximativ 25 de ani, prezinta leziuni incompatibile cu viața și s-a constatat decesul acesteia” a transmis ISU Bacău.