DCNews Stiri Cine va fi noul premier? Chirieac anunță și o a treia variantă

Cine va fi noul premier? Chirieac anunță și o a treia variantă

Președintele Nicușor Dan. Sursa foto: Agerpres

Bogdan Chirieac a comentat blocajul politic din România. Analistul a apreciat ironic faptul că există și o a treia variantă de premier.

Situația politică rămâne tensionată, iar liderii principalelor partide nu au reușit, până în acest moment, să ajungă la un consens privind formarea unei majorități. Președintele Nicușor Dan s-a întors în țară după participarea la o reuniune în Polonia, însă, în ciuda apelului său la responsabilitate politică și stabilitate, negocierile dintre formațiuni au rămas blocate. După eșecurile înregistrate în jurul unor variante anterioare, șeful statului are în continuare pe masă, în mod oficial, două nume: Siegfried Mureșan și Sorin Grindeanu. 

Șeful PSD a transmis recent că PSD nu se teme de alegeri și este pregătit atât pentru guvernare, cât și pentru un eventual vot al populației. Pe acest fond, analistul politic Bogdan Chirieac a comentat situația într-o intervenție la România TV, în cadrul unei emisiuni moderate de Ioan Korpos.

Într-o analiză cu accente ironice, dar și cu note de evaluare politică, acesta a susținut că „a treia variantă” ar fi Ilie Bolojan. În opinia sa, dacă nici această formulă nu va funcționa, scenariul alegerilor anticipate devine tot mai probabil.

"A treia variantă de premier este domnul Ilie Bolojan"

„Vă spun că avem a treia variantă și este cu mare noroc! A treia variantă de premier este domnul Ilie Bolojan. E un noroc pentru toată lumea, desigur. Este o binecuvântare pentru întreaga țară și nu știu de ce alții se mâhnesc. Domnul Sorin Grindeanu nu are majoritate, domnul Siegfried Mureșan nu are majoritate, chiar dacă este susținut direct de Partidul Popular European. În schimb, domnul Bolojan are un avantaj uriaș. E deja la Palatul Victoria și nu poate fi scos de acolo. Am mai avut noi cazuri de acest fel. Rămâne în guvern, în ciuda unei moțiuni de cenzură covârșitoare, dar nu va avea puteri depline sau capacitatea de a da ordonanțe de urgență. E pentru binele celor care au votat ce au votat. Între variantele Grindeanu sau Mureșan trebuie să alegem Bolojan. Deocamdată lucrurile merg așa cum merg. Mai multe voci din spațiul public au spus „o să rămână peste vară”. Din septembrie ce se schimbă? În octombrie sau noiembrie ce se schimbă? În decembrie ce se schimbă?

Guvern interimar sau alegeri anticipate

Pare că ne îndreptăm spre un guvern interimar pe o perioadă extinsă sau spre alegeri anticipate. Lumea s-a descurcat cu rețelele sociale atunci când a fost la vot, deci așa va fi și în rândul următor de alegeri. Ați văzut pe cineva în stradă nervos că nu are guvern? Eu nu am văzut. Pare că ne convine și așa. Să ne aducem aminte că domnul Bolojan a mai spus că, dacă nu se găsește o soluție, domnia sa este gata să se sacrifice încă o dată. Totul pentru țărișoară! Singura variantă care ar putea să rupă pisica în două este cea a alegerilor anticipate. Singurul care are potențial mare în aceste alegeri anticipate este Victor Ponta, dacă își va transforma grupul parlamentar și într-un partid politic. Aritmetica viitoare o să fie în mare parte la fel, doar că o să se schimbe locul 1 cu locul 2. În rest, clasamentul rămâne la fel, cu procente mai mici. Ponta este singurul care va putea lua atât de la AUR, cât și de la PSD. Bolojan va aduna toată mulțimea de progresiști nemulțumiți, mai ales dacă va merge într-o alianță cu USR-ul”, a explicat Bogdan Chirieac.

CITEȘTE ȘI: Ponta și Chirieac, dialog exploziv despre criza politică. Un blocaj intenționat: Nimeni nu îndrăznește să-i spună domnului președinte adevărul

Comentarii (10)

Ivan   •   29 Iunie 2026   •   10:46

Dacă Nicușor Mucușor gândește bine măcar 1% atunci, îl numește pe Grindeanu sau pe cineva de la PSD ori pe Victor Ponta prim-ministru și la sfârșitul acestei săptămâni România poate să aibă un guvern capabil și bun pentru românii din România, instalat la palatul Victoria !!!

Justinianus   •   29 Iunie 2026   •   08:29

Dl Chireac e glumet, dar realitatatea din teren este aceasta: inca avem premier pe Bolovan, aceasta piatra de moara in Romania..

IGOR   •   29 Iunie 2026   •   08:16

NICUSOR trezeste-te, ai dormit destul, Ponta premier si iti tace capul cel nepieptanat. Pe urma poti sa te duci unde vrei tu sa te insori.

Mihai Drapciug   •   29 Iunie 2026   •   05:57

D-l Chiriac nu ne spune si dupa opinia CE cum vom avea premierul pana cam pe 22.11.2026 o data cea mai apropiata si probabila pentru alegeri anticipate? Coalitia scurta de dreapta il vrea pe d-l Muresan dar fara majoritate, iar PSD il vrea pe d-l Grindeanu dar fara o majoritate sigura stabila, si atunci probabil d-l Chiriac are dreptate ramane premier interimar d-l Bolojan pana la alegerile anticipate. Insa tot nu mi-e clara pozitia CE in acest subiect.

mircea   •   28 Iunie 2026   •   23:14

Domul Chiriac are perfecta dreptate. bolojan ramine vesnic pm. Si acum sa vedem de ce? Simplu ca s-au anulat ceva alegeri, fara justificara,pentru ca asa au vrut "muschii" unora. Simplu ca s-au respins fara prea multe justificari unele persoane sa fie alese. Simplu pentru ca se pare ca alegerile sunt trucate cu cele 2 miliooane de voturi care nu sunt in realitate. CINE ESTE DE VINA? Noi votantii ca suntem prostiti sa credem mereu ca basescu este mai bun ca Nastase ca iohanis este mai bun ca Ponta ca dan este mai bun ca Simion. Nu Mai dati vina pe base, iohanis, dan, bolojan, citu, orban sau grindeanu, avem ce am votat. Se merge permanent, la votare, pe "fente" . Toate agentiile de stiri merg, ca la ordin, ca Georgescu e agent rus, ca Simion este agent rus, ca... ce bine o vom duce cu base, iohanis, dan, orban, citu, bolojan. ASA NE TREBUIE. Acum suntem in rai cu dan si bolojan.

Victor Tudor   •   28 Iunie 2026   •   22:36

Gigi Becali - Premiet

Terente   •   28 Iunie 2026   •   22:27

Domnule.Chiriac, numai bălării spui.
Și ești fan Ponta, asta știm.

Corneliu Livanu   •   28 Iunie 2026   •   22:19

No comment.

Ion   •   28 Iunie 2026   •   21:51

Dle Chiriac simt doar 2 propuneri Grindeanu,0Ponta restul scenarii sf

Marcel   •   28 Iunie 2026   •   21:25

Curaj! Distrugeți țara! Puneti-l pe Toma. :)

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri