Construită în urmă cu peste 600 de ani în timpul domniei lui Petru I Mușat, Cetatea Neamț rămâne unul dintre reperele istoriei medievale pline de mistere, iar unul dintre ele a ieșit la iveală la primele explorări arheologice ale obiectivului, în urmă cu circa 80 de ani, anume falsificarea de monede la scară mare, în secolul XVI, pe timpul domnitorului Eustatie Dabija.
Povestea care pare desprinsă din filmele contemporane este însă una cât se poate de reală. Într-una din camerele cetății care astăzi poartă denumirea de 'Monetărie', sub oblăduirea domnitorului de la acea vreme, Eustatie Dabija, se falsificau monede.
Dovezile sunt de netăgăduit: matrițele găsite între zidurile cetății arată cum în perioada 1661 - 1665 (cea în care a domnit Eustatie Dabija) un meșter priceput bătea monedă falsă poloneză, suedeză și prusacă.
"Un atelier clandestin de falsificat monede"
Șilingii falsificați aici au fost răspândiți cu miile în Moldova, dar, după cum arată dovezile istorice, au ajuns inclusiv în Muntenia, după cum a povestit dr. Vasile Diaconu, arheolog și cercetător științific în cadrul Complexului Muzeal Național (CMN) Neamț.
'La jumătatea secolului al XX-lea s-au făcut primele cercetări arheologice la Cetatea Neamț. Ele au început în 1939 și s-au desfășurat până în 1942. Au fost cercetări arheologice care nu au avut un caracter foarte sistematic, pentru că, din păcate, nu exista o școală de arheologie medievală la noi, cel puțin în Moldova. Lucrurile erau la un stadiu de pionierat, în momentul respectiv. Principalul scop al acelor cercetări a fost de a scoate la lumină zidurile. Nu se urmăreau chestii de finețe - stratigrafie, cronologie - ci pur și simplu s-a dorit scoaterea la lumină a zidurilor cetății. În timpul săpăturilor, într-una dintre încăperi, așa cum se menționează în raportul arheologic publicat atunci, cea de sub Paraclisul Sfântul Nicolae, s-au descoperit mai multe monede și resturi monetare. Încă de atunci s-a presupus faptul că acea încăpere a avut o destinație aparte, legată de baterea monedei. Ulterior, în limbajul curent, încăperea respectivă a și intrat în istoria locului sub denumirea de 'Monetărie'. Dar publicul larg ar putea să înțeleagă prin 'Monetărie' un spațiu de depozitare, un spațiu cu caracter oficial, ceea ce nu este tocmai așa. Toate aceste artefacte confirmă un aspect mai puțin cunoscut, și anume faptul că la Cetatea Neamț, la jumătatea secolului al XVII-lea, în timpul lui Eustatie Dabija, funcționa un atelier clandestin de falsificat monede', a spus dr. Vasile Diaconu.
Cercetătorul științific a explicat că atelierul clandestin de la Cetatea Neamț nu era singular în Moldova, în acea perioadă.
'Până de curând se cunoștea faptul că singurul, sau poate cel mai important atelier în care se falsificau monede în timpul lui Eustatie Dabija a fost cel din Cetatea Sucevei. Așa o dovedeau sursele istorice și arheologice. Respectivul atelier din Cetatea Sucevei se desfășura sub auspiciile activității unui meșteșugar venit din Polonia, pe numele său Titus Livius Borattini. Avusese dreptul să bată monedă în Polonia, într-un context istoric pe care nu îl cunoaștem foarte clar. A venit din Polonia în Moldova și, cel mai probabil cu încuviințarea domnitorului Eustatie Dabija, a bătut monedă în Cetatea Sucevei, având matrițe. Probabil că venise cu matrițele din Polonia. Și astfel a bătut monedă falsă în Cetatea Sucevei. Acum se pune problema cum de a ajuns să funcționeze un astfel de atelier în Cetatea Neamț și avem două dileme mari: să fi ajuns acest Titus Livius Borattini și la Cetatea Neamț și să fi bătut monedă aici sau poate un ucenic al lui să fi venit în Cetatea Neamț și să fi bătut monedă?', a detaliat arheologul nemțean.
Cum erau păcăliți oamenii
Dr. Vasile Diaconu a subliniat că la Cetatea Neamț nu s-a bătut doar monedă falsă poloneză, ci și suedeză și prusacă.
Cum erau păcăliți însă oamenii, acum 400 de ani, cu aceste falsuri?
'Ar trebui să ne gândim cât se poate de logic că baterea de monedă nu era un lucru cât se poate de facil, era vorba de matrițe și nu doar de una. În acest atelier clandestin de la Cetatea Neamț nu se bătea o singură monedă. Se realizau imitații după monedă polonă, după monedă suedeză, după monedă din orașele prusace. Aceste falsuri monetare nu mai respectau sub nicio formă dimensiunile, caracteristicile morfologice ale monedelor europene pe care le imitau. Meșterul care făcea aceste falsuri monetare specula cu siguranță faptul că marea masă a oamenilor nu știa amănunte și nu aveau capacitatea de a citi, de a interpreta moneda. Diferența pornea de la cantitatea de metal folosită. Grosimea materialului diferea, nu exista un standard la monedele false. Dar se imita moneda măruntă, care avea o circulație facilă. Existau diverse erori de ștanțare, iar oamenii acelor vremuri, neavând cunoștințe, asociau doar forma și metalul', a explicat dr. Vasile Diaconu.
Interesant este faptul că, deși nu aveau cunoștințe în detaliu despre monedele care circulau în perioada respectivă în alte zone, oamenii locului puteau realiza paritatea propriilor monede cu altele.
'În perioada Evului Mediu exista o circulație valutară, dacă vrem să îi spunem așa, foarte variată. Sursele arheologice și cele istorice demonstrează că se foloseau monedă poloneză, turcească, ungurească, suedeză. Oamenii cunoșteau paritatea monetară, dar oamenii simpli nu reușeau întotdeauna să diferențieze originalul de fals. Sub egida acestui meșter Titus Livius Borattini s-a bătut monedă inclusiv cu efigia domnitorului Eustrate Dabija. Probabil exista o încuviințare tacită sau explicită prin care domnitorul îi spunea meșterului: 'Da, ai dreptul să bați monedă poloneză câtă vrei, dar bați monedă și pentru mine!' Sunt doar niște presupuneri, nu putem fi categorici, trebuie să ne raportăm la realitățile istorice, în primul rând cele arheologice și numismatice, dar ele ușor-ușor vin să nuanțeze niște lucruri', a mai spus dr. Vasile Diaconu, arheolog și cercetător științific în cadrul CMN Neamț.
La Cetatea Neamț, descoperirea matrițelor și a monedelor false bătute în urmă cu aproape 400 de ani nu este singura care are caracter monetar.
În perioada anilor 1960, în curtea exterioară a cetății a fost descoperit un tezaur de la sfârșitul secolului al XVII-lea, cu monede de argint.
Istoricii consideră că posesorul acelui tezaur l-a ascuns cel mai probabil, într-o perioadă de conflict, de restriște, în ideea de a-l recupera la un moment dat, ceea ce avea să nu se mai întâmple, din motive rămase încă nedescoperite, conform Agerpres.
CITEȘTE ȘI: Prețurile record la aur îi fac pe chinezi să ia cu asalt automatele care schimbă bijuteriile în bani / Video