Ni se promite că nu vor mai crește taxele în 2026, dar, în realitate, cea mai mare „amendă” este costul energiei, care crește și, cel mai probabil, va continua să crească și anul viitor.
Anul 2025 se încheie cu multe majorări în ceea ce privește costurile cu energie
DC News a discutat despre acest subiect cu Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă.
„Din păcate, anul 2025 se încheie cu multe majorări în ceea ce privește costurile cu energie. Vorbim despre energia electrică, energia termică, lemnele de foc, dar și despre benzină și motorină, comparativ cu anul 2024.
În același timp, deschidem anul 2026 cu scumpiri deja aplicate la cel puțin două forme de energie: Combustibili și energie electrică. În cazul combustibililor, creșterea este determinată de majorarea accizei, iar în cazul energiei electrice, de creșterea tarifelor de distribuție, transport și injecție de energie electrică în sistem.
De asemenea, 1 aprilie va însemna liberalizarea pieței gazelor naturale, conform prevederilor actuale ale legislației. Din păcate, am văzut de multe ori situații în care legislația a fost modificată cu doar câteva zile înainte de termenul-limită, așa că nu pot exclude un scenariu similar și în 2026.
Chiar și în ipoteza liberalizării pieței gazelor, ofertele apărute până acum, puține, ce-i drept, sunt la prețuri mai mari decât cel plafonat în prezent pentru populație, într-un mod greu de înțeles.
De ce? Pentru că, dacă ne uităm pe toate piețele, fie că vorbim de bursa din Viena, de bursa din Amsterdam sau de bursele de peste ocean, vedem clar o tendință puternică de scădere a prețului gazelor naturale. Această evoluție ar fi trebuit să se reflecte și în România, cu atât mai mult cu cât, în acest moment, țara noastră nu este tributară importurilor decât într-o măsură foarte mică, mai degrabă una de reglaj decât de necesitate sau securitate energetică”, a zis Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, la DC News.
Sistemul de plafonare i-a favorizat pe bogați
Prin urmare, sistemul de plafonare despre care vorbim, la care se va renunța de la 1 aprilie și în cazul gazelor naturale, a fost construit, teoretic, pentru protecția celor cu venituri mici. În realitate însă, se pare că i-a favorizat mai degrabă pe cei bogați.
„Din păcate, da. Nu este prima inițiativă de acest tip. De multe ori, sub pretextul protejării categoriilor vulnerabile, sunt invocate problemele celor săraci sau ale celor cu dificultăți sociale și economice. Însă, când tragi linie și analizezi rezultatele, constați că beneficiarii reali au fost, în special, cei care nu erau expuși și care, teoretic, ar fi trebuit să fie excluși de la astfel de măsuri.
Anul 2022 a fost, fără îndoială, unul dificil, iar intervenția statului a fost necesară. S-a întâmplat acest lucru în toată Europa. Diferența este că plafonări de preț au existat doar în trei țări, în timp ce majoritatea statelor au ales să sprijine concret consumatorii, fără a transforma această intervenție într-un avantaj pentru alții.
În România, din păcate, s-a întâmplat exact acest lucru. Dacă ne uităm atent, cei săraci au beneficiat de sume relativ mici, raportate la impactul real al scumpirilor. În schimb, cei cu venituri mari au beneficiat de compensații semnificative, rezultate din diferența dintre prețul real al pieței și prețul plafonat”, a zis Dumitru Chisăliță la DC News.
Vedeți continuarea aici -