Carmen Uscatu, cofondatoarea Asociației „Dăruiește Viață”, a declarat joi că soluția propusă în cazul Oanei Gheorghiu este ca aceasta să devină președinte onorific, păstrându-și calitatea de membru al organizației, însă fără drept de vot în Adunarea Generală. Uscatu explică faptul că această variantă ar elimina problema de incompatibilitate dintre funcția de vicepremier în Guvern și cea de membru cu drept de vot într-o organizație nonguvernamentală.
Discuții interne înainte de ieșirea publică
Ea a precizat la Europa FM că a purtat numeroase discuții private cu Oana Gheorghiu înainte de a aborda public subiectul. Potrivit lui Uscatu, răspunsul primit din partea cofondatoarei a fost mereu același cu cel transmis și public: că nu există incompatibilitate cu funcția de vicepremier și că s-a consultat cu avocații în această privință.
Citește și: Cazul Gheorghiu-Uscatu. Psihiatrul Gabriel Diaconu intervine în scandal
”Într-adevăr, legea permite.Toate regulile de guvernanţă corporativă şi tot ceea ce am studiat noi, că se întâmplă în străinătate, poate nu în România, dar în străinătate, sunt acelea în care aceste roluri sunt incompatibile şi ele trebuie separate”, a subliniat Uscatu.
Propunerea oficială: Statut onorific pentru eliminarea incompatibilității
”Propunerea noastră este aceea ca Oana să devină preşedinte onorific, deci să rămână un membru în asociaţia Dăruieşte Viaţă, dar fără drept de vot în Adunarea generală”, a completat ea.
Carmen Uscatu a mai afirmat că Oana Gheorghiu s-a suspendat din poziţia de angajat, s-a suspendat din poziţia de copreşedinte din Consiliul Director, dar a rămas cu drept de vot în adunarea generală”, a arătat ea, precizând că rămânând cu un statut onorific ”ar asigura independenţa totală a organizaţiei şi ar rezolva această problemă de incompatibilitate între cele două roluri de membru în Guvernul României versus membru cu drept de vot într-o organizaţie non-guvernamentală”.