Biserica „Sfântul Anton” - Curtea Veche din Bucureşti îşi va sărbători hramul, vineri, de praznicul Sfântului Antonie cel Mare.
Program liturgic
Potrivit Agenţiei Basilica a Patriarhiei Române, programul va debuta vineri, la ora 16:00, cu o procesiune cu icoana făcătoare de minuni şi moaştele Sfântului Cuvios Antonie Cel Mare la locul fostei biserici care a ars în 1847.
De la ora 17:00, va avea loc Vecernia Mare cu Litie.
În continuare, sâmbătă, de la ora 8:00, va avea loc slujba Utreniei, urmată de săvârşirea Sfintei Liturghii.
Construită pe locul unei biserici din lemn
Situată în Centrul vechi al Capitalei, pe strada Franceză nr. 33, Biserica Domnească „Sfântul Anton” a fost construită pe locul alteia mai vechi, din lemn, şi a servit drept capelă pentru Curtea Domnească, unde aveau loc ungerile şi proclamările domnilor munteni şi evenimentele legate de viaţa de familie a acestora: botezuri, cununii şi altele.
Biserica are un plan trilobat - o copie a Mănăstirii Cozia - cu o lungime de 25 de metri şi 8 metri lăţime la exterior.
Zidită de domnitorul Mircea Ciobanul în anul 1559, biserica are hramurile Buna Vestire şi Sfântul Cuvios Antonie Cel Mare, a cărui icoană făcătoare de minuni se află în acest sfânt lăcaş.
Aceasta adăposteşte din 4 iulie 2017 un fragment din moaştele ocrotitorului ei spiritual. Au fost aduse de la o biserică din Franţa, de lângă Grenoble de IPS Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, notează Agerpres.
Citește și: Reacția BOR la inițiativa privind legalizarea prostituției în România