Traian Băsescu pare să nu poată avea o intervenție publică fără să-l invoce măcar în treacăt, pe Bogdan Chirieac. Chiar și atunci când subiectul nu are legătură cu analistul politic, fostul președinte găsește o cale să-l aducă în discuție.
S-a întâmplat din nou și în această seară, la B1 TV. În timp ce comenta actuala situația politică și șansele ca Ilie Bolojan să fie renominalizat la funcția de premier după ce a picat la moțiune, făcând o paralelă cu alegerile din 2024, Traian Băsescu a adus iar în discuție, din senin, numele lui Bogdan Chirieac, semn că acesta continuă să ocupe un loc aparte în preocupările lui Traian Băsescu.
"Sunt limite și în democrație. Nu poți astăzi să primești un vot de neîncredere în Parlament, larg, 281 de voturi, și pe urmă să fii trimis din nou în fața Parlamentului la câteva zile să iei un vot de învestitură ca Guvern. Nu este posibil din punct de vedere democratic. Indiferent ce ar spune Curtea Constuțională. Aici nu discutăm despre constituționalitate, ci despre politica reală și consecințe în politică. Ne-am obișnuit să relativizăm până și Constituția, noi anulăm alegeri, amestecăm, alegerile... Păi situația de acum, de fragmentare a partidelor și de competiție este pornită de fraudarea alegerilor din 2024.
Și nu mă refer numai la anularea alegerilor prezidențiale, a turului 1, mă refer la tot procesul electoral din 2024, când sub umbrela economiilor și a nu mai știu ce era că le zicea tot timpul domnul Chirieac, înțeleptul național, morsa competentă îi spun eu, le spunea mereu și ne explica ce bine este să fie alegerile de primari, de consilieri, de europarlamentari și peste toate cu listă comună PSD-PNL la Parlamentul European.
Deci ce a înțeles omul ăla când a mers la vot, când a luat patru buletine amestecate și cu campanii absolut nerealizate? Ce a înțeles românul când s-a dus la vot, a votat în turul 1 candidatul la prezidențiale, pe urmă, în săptămâna următoare, l-a lăsat pe președinte și a fost chemat românul să voteze Parlamentul și pe urmă iar la președinte? A fost o construcție care este extraordinar de periculoasă", a spus Traian Băsescu.
Traian Băsescu, eroare gravă. Chirieac nu a fost niciodată de acord cu comasarea alegerilor europarlementare și locale
Deși Traian Băsescu îl urmărește intens pe Bogdan Chirieac, așa cum de altfel face multă lume, fostul președinte nu e întotdeauna prea atent.
Bogdan Chirieac a susținut în toată perioada la care face referire Traian Băsescu separarea alegerilor europarlementare de locale. Analistul politic nu a fost niciodată de acord cu comasarea alegerilor europarlementare și locale.
"Vin cu tot felul de argumente puerile, că suntem obosiți de patru tururi de alegeri, că ne plictisim... Au murit oameni în România în '89 pentru alegeri libere și corecte, lăsați-ne pe noi să votăm. Ne-ați întrebat când ați majorat taxele și impozitele sau când nu ați făcut infrastructură, sau când nu ați luat fondurile europene? Ne-ați întrebat?
Ați spus că veți face, nu ați făcut. Deocamdată lăsați-ne să votăm așa cum e trecut la lege, fiecare rând de alegeri la vremea sa, europarlamentare, apoi locale, apoi parlamentarele le suprapui cu un tur de la președenție și apoi turul doi de la președenție, și de restul vedem noi, mai lăsați-ne și pe noi să hotărâm", este doar una dintre declarațiile lui Bogdan Chirieac pe acest subiect, din anul 2024.
Cu toate acestea, Traian Băsescu pare să-l transforme costant într-un simbol al tuturor problemelor din politică românească. Probabil a uitat că el este cel care a avut la dispoziție două mandate la Cotroceni și suficientă putere încât să participe activ la configurarea sistemului politic pe care îl critică astăzi.