Europarlamentara PSD Gabriela Firea a deschis conferința de presă, cu următoarele idei:
- cei care au luat cuvântul până acum (ședința fiind în derulare n.r.) sunt total nemulțumiți de comunicarea și colaborarea din coaliția de guvernare, s-ar fi așteptat la mai mult respect față de PSD.
- punctul nostru de vedere trebuie să fie ascultat.
Aceasta este a șasea întâlnire regională. ”Au mai rămas două - nord-vest și vest, care vor avea loc în 17 și 19 aprilie” a anunțat Sorin Grindeanu, liderul PSD. Votul final, cu privire la rămânerea sau ieșirea PSD de la guvernare, va fi în 20 aprilie.
Toma de la Buzău, bolojenistul PSD-ului
”Tonul e cam același peste tot. Până am ieșit noi din sală, aici, la București, cam toată lumea care a luat cuvântul a cerut să trecem în Opoziție, aproape toată lumea” a declarat Sorin Grindeanu. Liderul PSD a precizat că un singur politician PSD a spus că ar fi bine să continue în această formulă de guvernare, respectiv ”Toma de la Buzău”, despre care a remarcat: ”Avem și noi bolojenistul nostru”.
Cele două ”ieșiri” de pe masa PSD
Sorin Grindeanu a remarcat, în acest context, că reacția celor din teritoriu ”spune ceva”, dar această situație din partid generează următoarele scenarii:
- reconfigurare a coaliției de guvernare- ”nu depinde doar de noi, noi reprezintăm 27 - 28%”.
- trecerea în opoziție
Ulterior, răspunzând întrebărilor, liderul PSD a spus: ”Putem să decidem să intrăm în opoziție, putem să decidem să încercăm să reconfigurăm lucrurile în această coaliție pro-europeană. Când vom finaliza votul, vă asigur că vin în fața dvs. și vă explic care sunt căile posibile pe care putem să mergem după 20 aprilie”.
Despre o criză politică după 20 aprilie, Sorin Grindeanu spune că are o singură teamă: să mergem în aceeași direcție. ”Stabilitatea fără prosperitate nu-și are rost. E stabilitate și-n Coreea de Nord” a mai spus Sorin Grindeanu.
Revenim cu informații