Adrian Năstase lansează o întrebare: Pe cine se poate baza România?
Trăim o perioadă în care harta geopolitică a lumii este redesenată. Nu neapărat prin tratate internaționale sau prin modificarea oficială a frontierelor, ci prin schimbarea raporturilor de putere, prin reconfigurarea alianțelor, prin apariția unor noi dependențe economice și militare și, mai ales, prin revenirea politicii sferelor de influență.
În acest context, fostul premier lansează o întrebare cheie: Pe cine se poate baza România?
„Pe cine ne putem baza? Într-o lume în care fiecare mare putere își redefinește interesele, România trebuie să știe nu doar cine îi sunt aliații, ci și ce interese comune are cu fiecare dintre ei.
Trebuie să știe cine este dispus să o sprijine într-o situație de criză, cine este interesat să investească în economia românească, cine dorește să dezvolte proiecte regionale și cine este pregătit să susțină inițiative diplomatice comune.
Dar mai există o întrebare, poate la fel de importantă: pe ce se pot baza partenerii noștri atunci când este vorba despre România?
Pentru că parteneriatele strategice presupun reciprocitate, predictibilitate și capacitatea de a contribui la obiective comune.
Nu este suficient să cerem sprijin. Trebuie să avem și ceva de oferit: inițiative, proiecte, stabilitate, competență diplomatică și o viziune asupra regiunii în care ne aflăm.
În urmă cu peste un secol, diplomația românească a înțeles că securitatea țării nu poate fi asigurată printr-o singură relație privilegiată. A construit alianțe, a căutat garanții și a încercat să participe activ la definirea ordinii europene. Nicolae Titulescu a înțeles foarte bine această lecție.
Astăzi, când marile puteri își negociază din nou raporturile de influență, România are nevoie de aceeași capacitate de inițiativă. Nu este suficient să știm de partea cui suntem. Trebuie să știm și cine este, în mod real, alături de noi. Și, mai ales, trebuie să avem grijă ca România să nu devină doar un teritoriu despre care discută alții, ci un stat care participă la deciziile ce îi privesc viitorul”, a scris Adrian Năstase pe blogul său.
„Statele Unite își redefinesc prioritățile strategice, inclusiv în raport cu Europa și cu regiunea Indo-Pacific. China își extinde influența economică și tehnologică. Rusia încearcă să modifice arhitectura de securitate europeană. Turcia urmărește o politică externă proprie, cu ambiții regionale și globale.
În același timp, Uniunea Europeană încearcă să găsească un echilibru între autonomia strategică, relația transatlantică și necesitatea de a-și apăra interesele economice.
Franța și Germania se confruntă cu propriile dificultăți politice și economice. Polonia își consolidează rolul în Europa Centrală și de Est. Italia își urmărește interesele în Mediterana, Africa și în relațiile cu marile puteri.
Fiecare dintre aceste state își reevaluează interesele. De ce am presupune că România poate rămâne nemișcată, așteptând ca parteneriatele semnate în urmă cu zece, douăzeci sau treizeci de ani să funcționeze automat? Mai ales că, în lumea de astăzi, parteneriatele nu sunt exclusive. Un stat poate avea relații strategice cu alte state care se află, între ele, în competiție sau chiar în conflict.
Turcia este un exemplu. Este membră NATO, dar întreține relații complexe cu Rusia, China, statele arabe și Uniunea Europeană. India oferă un alt exemplu de diversificare a relațiilor externe. Nu înseamnă că România trebuie să copieze aceste modele. Înseamnă însă că trebuie să înțeleagă logica unei lumi în care interesele naționale sunt afirmate tot mai direct.
Privind inventarul parteneriatelor strategice, observăm și câteva absențe interesante. Germania, principala putere economică a Uniunii Europene și unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali ai României, nu figurează în lista tradițională a parteneriatelor strategice formalizate printr-o declarație bilaterală de acest tip.
China, una dintre cele mai mari economii ale lumii, are cu România un parteneriat amplu de prietenie și cooperare, stabilit în 2004, dar nu un parteneriat strategic în accepțiunea utilizată pentru celelalte state din inventar.
India, o putere în ascensiune, cu o importanță demografică, economică și geopolitică tot mai mare, nu figurează nici ea pe această listă, deși există un parteneriat extins.
Desigur, denumirea formală nu reprezintă totul. Relațiile cu Germania pot avea o substanță economică mai mare decât unele parteneriate strategice declarate oficial.
Dar tocmai de aceea ar trebui să discutăm despre criteriile după care România își stabilește prioritățile diplomatice.
Ne interesează doar partenerii care ne pot oferi garanții de securitate? Sau și cei care ne pot asigura investiții, piețe de desfacere, transfer de tehnologie, securitate energetică și sprijin politic în organizațiile internaționale?
Și, mai ales, avem o strategie coerentă pentru relațiile cu marile puteri care nu fac parte din sistemul nostru de alianțe?”, a mai scris fostul premier.