DCNews Stiri Avarie la rețeaua de gaze din Sectorul 1: Sute de clienți fără alimentare până diseară

Avarie la rețeaua de gaze din Sectorul 1: Sute de clienți fără alimentare până diseară

Sursa: Agerpres

Distrigaz Sud Reţele a sistat alimentarea cu gaze naturale pentru 726 de clienţi din Sectorul 1 al Capitalei, în urma unei avarii produse la reţea în timpul unor lucrări de infrastructură, reluarea furnizării fiind estimată în jurul orei 20:00.

Lucrări de tramvai, cauza incidentului

"Ca urmare a unor lucrări de reabilitare reţele şi terasamente pentru tramvai realizate de către firma PORR Construct, pe strada Clăbucet, din Sectorul 1 al municipiului Bucureşti, s-a produs o avarie asupra unor elemente aferente reţelei de distribuţie a gazelor naturale. Ca urmare a acestui incident, pentru a pune consumatorii în siguranţă, Distrigaz Sud Reţele a sistat alimentarea cu gaze naturale în zona respectivă astăzi, 22 martie 2026, începând cu ora 06:14", se arată în informarea companiei, transmisă Agerpres.

Citește și: Criza din Orientul Mijlociu împinge UE să relaxeze regulile privind stocurile de gaze

În urma acestei întreruperi neplanificate, sunt afectaţi 726 de clienţi casnici şi non-casnici situaţi pe străzile Bucegi, Carpaţi, Clăbucet, Dornei, Parângului, Aviator Popişteanu, Puţul lui Crăciun, Săcele, Scărişoara şi Soveja, din Sectorul 1 al municipiului Bucureşti, menţionează sursa citată.

"Echipele Distrigaz Sud se află la faţa locului pentru remedierea defectului. Reluarea alimentării cu gaze naturale a clienţilor afectaţi se va face în cursul zilei de astăzi, 22 martie 2026, în jurul orei 20:00", se mai precizează în comunicat.

Recomandări pentru siguranța consumatorilor

După reluarea alimentării cu gaze naturale, în cazul în care clienţii simt miros de gaze, sunt rugaţi să apeleze Centrul de Apeluri şi Depanaj Urgenţe Gaze, să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acţioneze întrerupătoarele electrice, să nu folosească aparatele electrocasnice şi, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale.

Distrigaz Sud Reţele operează reţeaua de distribuţie de gaze naturale în Bucureşti şi în alte 1.397 de localităţi din 20 de judeţe.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele