Planul de reducere la tăcere a sindicatelor a precedat cu mult mitingurile din această perioadă. Parlamentarii arcului guvernamental au luat în calcul măsuri de discreditare a mişcării sindicale încă din momentul dezbaterii legii pentru Agenţia de Integritate. Astfel, parlamentari PDL au trecut în lege obligativitatea declaraţiilor de avere pentru liderii sindicali, care urmează a fi verificaţi de Agenţie. Aşa cum s-a văzut în cazul oamenilor politici, ANI a fost folosită ca instrument de discreditare, fumigenele aruncate pe piaţă fiind ulterior invalidate în justiţie. Metoda ar fi funcţionat şi la şefii de sindicate, parte a unei campanii de discreditare mai ample, menite să-i „rupă” pe lideri de restul membrilor de sindicat. De altfel, unii pedelişti au încercat şi acum să folosească acuzaţii legate de declaraţiile de avere în dezbaterile televizate cu sindicaliştii. Ce nu au avut ei în vedere este că liderii sindicali au postat deja declaraţiile, înainte să le ceară acest lucru legea ANI.
Mai mult, miile de noi dosare pe care trebuie să le proceseze Agenţia, dat fiind că legea e proastă şi nu precizează clar conceptul de lider sindical, aruncă în derizoriu întregul demers. Tehnic, s-ar putea bloca chiar procesul de verificare a averilor demnitarilor pentru a se putea rezolva numărul imens de dosare ale şefilor de sindicat, de la liderul unei organizaţii de întreprindere la liderii marilor confederaţii naţionale.
Totuşi, p