Trei militanţi ai organizaţiei Last Generation au turnat cărbune lichid vegetal în Fontana della Barcaccia, o capodoperă barocă din secolul al XVII-lea aflată la baza Treptelor Spaniole, înainte de a părăsi locaţia escortaţi de poliţie. Fântâna în formă de barcă a fost proiectată de celebrul sculptor italian Pietro Bernini.
VIDEO
Înnegrirea apei 'prefigurează scenariul sfârşitului lumii spre care ne îndreptăm, pe măsură ce apăsăm tot mai mult pe accelerator: secetă alternând cu inundaţii devastatoare, care vor pune capăt vieţii pe Pământ', a precizat Last Generation într-un comunicat. Last Generation a început să organizeze proteste paşnice, dar perturbatoare, în Italia anul trecut, înainte de alegerile generale, îndemnând politicienii din toate partidele să facă din schimbările climatice o prioritate.
Protestele din Italia fac parte dintr-o serie de acţiuni organizate în toată Europa pentru a atrage atenţia asupra schimbărilor climatice. Activiştii au aruncat supă, piure de cartofi sau vopsea lavabilă pe diverse situri de patrimoniu şi obiecte de artă din muzee.