Data, eliminată în perioada comunistă din prim-planul public, este acum readusă în atenție ca simbol al României moderne și al legăturii cu Casa Regală.
Revenirea zilei de 10 Mai printre sărbătorile legale este văzută și ca o recuperare a unei tradiții istorice pierdute după instaurarea regimului comunist.
Inițiativă pentru transformarea zilei de 10 Mai în zi liberă
"Alături de deputatul #PNL Gigel Știrbu, am fost inițiator al proiectului de lege prin care ziua de 10 mai să fie liberă, așa cum se întâmplă în multe state europene.
10 Mai nu este doar o dată în calendar, ci actul de naștere al României suverane, moderne și europene. Aproape toate națiunile din Uniunea Europeană și din lumea liberă își cinstesc Ziua Independenței printr-o sărbătoare legală, în care cetățenii nu lucrează, având astfel timpul necesar pentru a reflecta la istoria națională, pentru a participa la manifestări publice și pentru a fi alături de familie.
Este inacceptabil ca România să își trateze independența ca pe o zi oarecare de lucru. Această lege este o datorie de onoare și o reparație morală față de identitatea noastră națională.
Citește și: Următoarele zile libere legale din 2026. Când vor avea românii o nouă minivacanță
Inițiativa legislativă fundamentează necesitatea acestei decizii pe tripla semnificație istorică a zilei de 10 Mai:
-
1866: Începutul domniei Principelui Carol I, moment ce a marcat orientarea definitivă a României către Occident.
-
1877: Promulgarea legii prin care se consfințea Independența de Stat a României față de Imperiul Otoman.
-
1881: Încoronarea lui Carol I și proclamarea Regatului României, act care a consolidat prestigiul țării noastre în plan internațional.
Să nu uităm că între 1866 și 1947, 10 Mai a fost Ziua Națională a României. Regimul comunist ilegitim și criminal a interzis această sărbătoare, înlocuind-o cu 23 August, într-o încercare brutală de a șterge memoria Monarhiei Constituționale și a făuritorilor României moderne.
A reda românilor ziua de 10 Mai ca zi liberă înseamnă a șterge definitiv o urmă a cenzurii comuniste. Pentru Partidul Național Liberal, formațiunea politică ce a construit statul român modern alături de Coroana Română, este o misiune asumată de a proteja și onora istoria națională", a scris Alexandru Muraru, pe pagina sa de Facebook.