Alegeri SUA. Trump, moment decisiv la Casa Albă

Americanii sunt chemaţi marţi la urne pentru a-şi desemna reprezentanţii în Congres, în cadrul unor alegeri care iau alura unui referendum privindu-l pe preşedintele republican Donald Trump, într-o ţară profund divizată.

La doi ani după seara lui 8 noiembrie 2016 care l-a propulsat, spre surpriza generală, pe miliardarul din New York la Casa Albă, democraţii speră să-şi ia o revanşă politică, cel puţin parţială, înainte de 2020, anul viitoarelor alegeri prezidenţiale.

Chiar dacă numele lui nu figurează pe nici un buletin de vot, Trump va fi în mintea tuturor, fie a partizanilor săi entuziaşti, fie a detractorilor săi feroce.

Preşedintele septuagenar a făcut campanie până în ultimul moment, dominând mulţimile cu celebra sa deviză Make America Great Again.

La aceste alegeri sunt în joc securitatea şi prosperitatea!, a declarat Trump luni seara în cadrul ultimului său miting electoral, la Cap-Girardeau, în statul Missouri (centru), unde a fost însoţit de către fiica sa Ivanka.

Se întâmplă ceva, şi aceasta îmi aminteşte de atmosfera de acum doi ani, a afirmat Trump, purtând celebra sa cravată roşie.

Birourile de vot se deschid la ora locală 6:00 (11:00 GMT) în mai multe state de pe coasta de est a SUA.

Sunt în joc 435 de mandate din Camera Reprezentanţilor, o treime din Senat, precum şi posturile de guvernatori din circa treizeci de state, din Florida până în Alaska.

Democraţii sunt daţi favoriţi în sondaje în ce priveşte obţinerea majorităţii în Camera Reprezentanţilor, în timp ce republicanii ar urma să-şi păstreze controlul în Senat.

Ca un indiciu al marelui interes suscitat de aceste alegeri, peste 30 de milioane de buletine de vot au fost deja depuse luni în statele care permit votul anticipat sau prin procură, potrivit media americane.

Cifră net superioară față de 2014

Această cifră este net superioară celor circa 22 milioane înregistrate înainte de ziua votului în cadrul unei consultări electorale comparabile în 2014.

Alegerile la jumătate de mandat sunt în mod tradiţional delicate pentru preşedintele în exerciţiu. La doi ani după sosirea lui Barack Obama la Casa Albă, democraţii au suferit o înfrângere usturătoare, plătind îndeosebi pentru dezbaterile aprinse privind reforma din sistemul de sănătate.

Dar pierderea controlului în Camera Reprezentanţilor, în pofida cifrelor excelente din economia americană, ar fi o înfrângere personală pentru Donald Trump, atât timp cât a făcut din această consultare electorală un test privind popularitatea sa.

Cartea electorală senatorială se joacă în acest an în favoarea republicanilor: reînnoirea unei treimi din mandate vizează în acest an state majoritar conservatoare.

Din cele 35 de mandate disputate, senatorii la final de mandat aflaţi cel mai mult în dificultate sunt democraţii aleşi în Dakota de Nord, Indiana, Montana şi Missouri.

Programul lui Trump ar putea fi paralizat

SUA s-ar putea confrunta pe 3 ianuarie 2019 cu un nou Congres - cel de-al 116-lea - divizat, ceea ce ar putea paraliza programul celui de-al 45-lea preşedinte al SUA, până la viitoarele alegeri prezidenţiale din 2020.

În ajunul scrutinului, agenţiile de informaţii i-au avertizat pe americani în legătură cu entităţile străine, îndeosebi Rusia, care continuă să încerce să influenţeze opinia publică.

Şi Facebook-ul a anunţat că a blocat circa 30 de conturi, precum şi 85 de conturi pe Instagram, care ar putea avea legătură cu entităţile străine şi ar putea servi ingerinţelor în alegerile americane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel