A fost găsit pescadorul dispărut în Marea Neagră- VIDEO. Anchetă de ucidere din culpă, distrugere sau avarierea unei nave

captură video
captură video

Pescadorul dispărut în Marea Neagră a fost găsit astăzi. 

Pescadorul a fost găsit la 4-5 mile travers de grindul Chituc, de către Poliția de Frontieră. La fața locului se află și scafandri, iar Pescadorul nu va fi scos până când nu se fac cercetări. Epava a fost găsită la aproximativ 21 metri adâncime, scrie focuspress.

“În data de 22.05.2021, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, împreună cu o echipă de scafandri din cadrul Gărzii de Coastă și două mijloace de mobilitate navală, au desfășurat activități in vederea identificării epavei unei ambarcațiuni. Echipa de scafandri a Gărzii de Coastă a acționat sub coordonarea CCC SCOMAR, localizând și identificând epava pescadorului Sea Shark 1, la o distanță de aproximativ 10km Est de Chituc.

În cauză, sub coordonarea procurorului de caz, sunt derulate cercetări cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă și distrugere sau avarierea unei nave, iar în perioada următoare vor fi desfășurate activități pentru identificarea cauzelor care au condus la scufundarea pescadorului și recuperarea corpurilor neînsuflețite ale membrilor de echipaj“, transmit polițiștii de frontieră.

În 17 mai, trei persoane au fost găsite decedate, pe malul mării, în județul Constanța. Au fost confirmate ulterior ca fiind membrii echipajului unui pescador aparținând SC SEA SHARKS SRL din Constanța.

"Până în acest moment, am reuşit să recuperăm trei dintre cadavre, din păcate. Am fost anunţaţi la ora 8:25, în această dimineaţă, că pescadorul Sea Shark 1 nu a mai revenit în port. (...) Conform declaraţiilor colegilor lor, ei ultimul contact l-au avut cu ei la ora 18,30, duminică, pe data de 16. Nu ştie nimeni, nu avem nicio dată probabilă cu locul unde s-a scufundat nava, presupunem că a fost un incident în urma traulării, dar nu ştim, nu avem cum să ştim, ci numai să presupunem", afirma Cosmin-Laurenţiu Dumitrache, directorul general al Autorităţii Navale Române (ANR), în 17 mai. 

Vezi aici mai mult: ANR, veste proastă despre pescadorul scufundat. "Nicio dată care să arate locul"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel