Zidane, scrisoare de adio pentru Real Madrid. „Nu încerc să mă salvez și nici nu am obosit”

Foto: Instagram
Foto: Instagram

Antrenorul demisionar al lui Real Madrid, Zinedine Zidane, a vorbit despre motivul plecării într-o scrisoare deschisă.

Conform AS.com, scrisoarea emoționantă a lui Zidane subliniază faptul că pleacă de la Real Madrid în condiții diferite față de vara anului 2018.

Motivele demisiei, scoase la iveală

„În martie 2019, când am acceptat să mă întorc la Madrid ca antrenor, după o pauză de opt luni, a fost pentru că președintele Florentino Perez mi-a cerut-o, dar și pentru că fanii m-au rugat în fiecare zi. Când mă întâlneam cu voi pe stradă, simțeam susținerea și dorința de a mă vedea din nou la echipă.

(...) Acum am decis să spun și motivele demisiei. O să o fac, dar nu încerc să mă salvez și nici nu am obosit. În mai 2018 am plecat după doi ani și jumătate plini de victorii și trofee. Am simțit că echipa avea nevoie de un alt discurs pentru a rămâne în top. Astăzi, lucrurile sunt diferite”, a transmis Zinedine Zidane, în scrisoarea sa deschisă.

Încrederea lipsește. Relațiile interpersonale nu sunt respectate

„Plec pentru că simt că clubul nu îmi mai oferă încrederea necesară, nu îmi mai oferă susținerea pentru a crea ceva grozav pe termen mediu sau lung. Știu fotbalul și știu cererile cluburilor  ca Real Madrid, așa că știu că dacă nu câștigi, trebuie să pleci. Însă, aici s-a uitat un lucru foarte important, s-a uitat ce trebuie să construiesc zi de zi, cum m-am înțeles cu jucătorii, cu cei 150 de participanți ai echipei.

Astăzi, durata de glorie a unui antrenor este de două sezoane, nu mai mult de-atât. Pentru a reuși mai mult, este nevoie de relații interpersonale, mai mult decât vani, mai mult decât faimă sau orice altceva. Trebuie să te îngrijești de aceste lucruri. De aceea m-a durut foarte tare când am citit presa după înfrângeri... că mă vor da afară dacă nu câștig următorul meci. M-a durut pentru că mesajele au fost lansate intenționat pe surse și au creat un climat negativ, au creat neînțelegeri și dubii”, a adăugat antrenorul francez.

Critici pentru jurnaliștii care au vorbit doar despre subiecte care aduc audiențe

„Vreau să folosesc această scrisoare să le trimit un mesaj jurnaliștilor. Am făcut sute de conferințe de presă și, din nefericire, foarte puțin am vorbit despre fotbal, în ciuda faptului că știți că iubesc fotbalul, sportul care ne unește. Chiar și așa, fără să vreau să dau lecții, mi-ar fi plăcut să fie întrebări care nu aveau scop doar controversele, mi-ar fi plăcut să vorbim despre minge și jucători. Să nu uităm, trebuie să ne îngrijim de fotbal”, a conchis Zidane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel