Vladimir Putin, invitat de Xi Jinping la Jocurile Olimpice de Iarnă. Răspunsul liderului de la Kremlin

Vladimir Putin a fost invitat de omologul său chinez la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Beijing, în pofida faptului că Rusia are interdicție de a participa sub propriul steag.

China va invita la evenimentul sportiv doar câțiva demnitari, din cauza restricțiilor impuse de pandemie. Zhao Lijian, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei, a explicat că preşedintele Xi Jinping şi-a dorit ca "bunul său prieten" Vladimir Putin să fie prezent la Jocurile Olimpice de Iarnă.

Acestea se vor derula între 4 şi 20 februarie. Reprezentantul Ministerului de externe chinez a mai precizat și că liderul de la Kremlin a aceeptat invitația.

La rândul său, Xi Jinping a mers la Soci în 2014, la Jocurile Olimpice de Iarnă.

"Considerăm că asta va arăta din nou parteneriatul dintre China şi Rusia. Sperăm şi suntem convinşi că sportivii din ţările noastre vor stabili noi recorduri", a transmis Zhao Lijian.

Din cauza sancţiunilor internaţionale impuse ca urmare a dopajului instituţionalizat în sport, echipa Rusiei nu va putea concura sub drapel propriu şi nici nu i se va putea intona imnul naţional, sportivii din această ţară care nu au fost niciodată suspendaţi pentru dopaj putând totuşi participa la competiţii sub drapel neutru şi sub acronimul ROC (Comitetul Olimpic Rus).

De asemenea, oficialilor guvernamentali ruşi nu li se poate emite acreditarea olimpică, cu excepţia cazului în care sunt invitaţi de preşedintele ţării în care are loc olimpiada.

Agenţia rusă antidoping (RUSADA) a contestat la TAS decizia Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA/WADA) de a exclude sportivii săi pe patru ani de la marile competiţii internaţionale obţinând reducerea la doi ani. De asemenea, Rusia nu poate găzdui evenimente internaţionale de anvergură.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel