EXCLUSIV  Vicol, verdict DUR: În acest moment, PNL NU MAI EXISTĂ

Facebook PNL
Facebook PNL

Laura Vicol, deputat PSD, afirmă că PNL nu mai există ca partid şi că se va schimba total până la Congresul din septembrie. 

"Eu cred că în acest moment, PNL-ul nu mai există. Este un partid sfârtecat în interior, care până în septembrie va deveni doar o umbră a ceea ce a fost. Îmi pare rău să o spun, sunt mulţi oameni valoroşi, inteligenţi, cu care te poţi pune la masă şi cu care poţi discuta. Dar această obedienţă totală şi această lipsă de reacţie la toate nenorocirile care se întâmplă cu girul lor, este de neacceptat. Pentru orice om educat, indiferent de apartanenţa politică", a declarat Laura Vicol la DC NEWS TV. 

Pe 25 septembrie, PNL are congresul naţional, la care va fi ales preşedintele partidului. Bătălia se dă între Florin Cîţu şi Ludovic Orban, actualul preşedinte. 

Orban: Cine câştigă la Congres trebuie să fie prim-ministru

"Domnul Ţapu (senatorul Eugen Ţapu-Nazare, preşedintele interimar al PNL Neamţ - n.r.) spunea că premierul trebuie să fie şi preşedintele partidului. Eu spun altceva, că cel care este ales preşedintele PNL trebuie să fie premier.", a spus preşedintele PNL, Ludovic Orban, duminică, într-o conferinţă de presă la Piatra Neamţ.

El a adăugat că este o mare diferenţă între el şi echipa care îl susţine pe contracandidatul său la preşedinţia PNL în ce priveşte relaţiile pe care le are cu membrii partidului.

"E o mare diferenţă între mine, şi nu mă refer la contracandidatul meu, mă refer la toată echipa care zice că îl susţine. Nu cred că împreună ei cunosc un număr la fel de mare de membri ai PNL, pe numele mic, cu telefon mobil şi cu care să fi interacţionat de-a lungul timpului cât cunosc eu. În ceea ce priveşte ce va urma (după congresul de alegeri al PNL - n.r.), eu nu am ocupat toate poziţiile de conducere pentru echipa mea, eu am păstrat cinci locuri libere pentru oameni care l-au susţinut pe Cristian Buşoi, iar când s-a vacantat primul post de vicepreşedinte în Biroul Politic Naţional l-am susţinut pe Cristian Buşoi, care a fost contracandidatul meu, să ocupe acea poziţie şi a fost ales vicepreşedinte. Eu deja am menţinut unitatea PNL după o astfel de competiţie şi, cu siguranţă, eu sunt un garant al menţinerii unităţii PNL după ce voi câştiga alegerile în partid.", a afirmat liderul PNL.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel