USR PLUS vrea eliminarea certificatului medical prenupțial. "Fără birocrație la căsătorie"

Foto: Achraf Alan - Pexels
Foto: Achraf Alan - Pexels

Parlamentarii USR PLUS de Diaspora propun eliminarea certificatului medical prenupţial.

Trei parlamentari USR PLUS au depus azi o inițiativă legislative care vizează modificarea art. 25 din Codul Civil – menită să reducă - prin scoaterea certificatului medical prenupțial - numărul de documente pe care cuplurile trebuie să le pregătească când se prezintă la starea civilă.

Propunerea parlamentarilor USR PLUS de eliminarea acestui certificate se bazează pe 2 argumente puternice:

1. România a rămas singurul stat din UE care mai cere asemenea documente la căsătorie.

2. Eliminarea acestui certificat medical prenupțial va degreva activitatea consulatelor și va debirocratiza procedura de căsătorie.

Radu Mihail, liderul grupului USR PLUS din Senat: “Pentru românii din Diaspora este un chin să obțină acest certificat. Întâi și întâi, trebuie să îl obțină în limba statului-gazdă, apoi au la dispoziție 14 zile lucrătoare să îl traducă la consulat în limba română. Iar cozile la consulate pentru orice durează luni de zile. Programările trebuie făcute minuțios si cu foarte mare precizie pentru a putea fi rezolvate traducerile și legalizările in timp util. Acest proiect ne-a fost cerut chiar de românii din comunitățile din străinătate și ca urmare l-am depus împreună cu colegii mei deputați USR PLUS de Diaspora în Parlament.”

“Acest certificat medical prenuptial este un document care se eliberează în urma unor teste medicale care arată dacă viitorii soți sunt bolnavi sau nu de HIV/SIDA, sifilis sau TB. Testul de sifilis de exemplu a fost introdus în SUA în anii ’30, in contextul izbucnirii unei epidemii. Acum, la 90 de ani distanță, medicina a evoluat, sistemele de tratare si prevenție au evoluat și ele si numărul cazurilor a scăzut vertiginos.  Însă, deși numărul bolnavilor este foarte mic, legislația națională nu a fost modificata sau schimbată. Asa se face că România a rămas singurul stat din UE care încă cere în mod obligatoriu această testare în vederea căsătoriei.” - deputata Simina Tulbure.

“Eliminarea acestui certificat înseamnă ușurarea semnificativă a procesului căsătoriei, în special pentru cei din Diaspora care pe lângă obținerea lor, mai trebuie să le și traducă și legalizeze. E o măsură dorită de românii din străinătate, am avut multe discuții cu comunitatea din Spania pe subiect. Sperăm să fie trimis la comisiile competente cât mai rapid și să fie adoptat până de sărbători.” a declarat deputatul Iulian Lorincz.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel