UMF Craiova: Prof. univ. dr. Mihai Ioana a murit. S-a dovedit un adevărat spirit vizionar și reformator

Mihai Ioana
Mihai Ioana

Comunitatea Universității de Medicină și Farmacie din Craiova (UMF Craiova) a făcut un anunț trist: prof. univ. dr. Mihai Ioana a murit.

Mihai Ioana a fost prodecan al Facultății de Medicină, apoi prorector al Universității de Medicină și Farmacie din Craiova, având în coordonare prorectoratul cu cercetarea ştiinţifică şi relaţii internaţionale. Coordonator al Laboratorului de Genomică umană al UMF Craiova (din 2007), al Centrului Regional de Genetică Medicală Dolj, s-a dovedit un adevărat spirit vizionar și reformator, un profesor exigent cu sine și generos cu toți din jurul său.

”Comunitatea Universității de Medicină și Farmacie din Craiova deplânge trecerea în neființă, pe 17 ianuarie 2023, a prof. univ. dr. MIHAI IOANA, profesor, cercetător, coleg și prieten de neînlocuit.


Cariera sa a însemnat o excepțională activitate dedicată catedrei, dar și cercetării științifice în genetica medicală, domeniu cu care s-a identificat și în care a excelat. Coordonator al Laboratorului de Genomică umană al UMF Craiova (din 2007), al Centrului Regional de Genetică Medicală Dolj, s-a dovedit un adevărat spirit vizionar și reformator, un profesor exigent cu sine și generos cu toți din jurul său.


Prof. univ. dr. MIHAI IOANA și-a asumat și responsabilități administrative academice. A fost prodecan al Facultății de Medicină, apoi prorector al Universității de Medicină și Farmacie din Craiova, având în coordonare prorectoratul cu cercetarea ştiinţifică şi relaţii internaţionale.


Rămâne un exemplu, un reper prin tot ceea ce a construit, prin deosebitul spirit colegial pe care l-a cultivat în întreaga sa existență! Condoleanțe familiei greu încercate în aceste clipe! Dumnezeu să-l odihnească!”, a transmis comunitatea Universității de Medicină și Farmacie din Craiova.

În rândurile de mai jos găsiți câteva dintre stagiile de cercetare ale profesorului Mihai Ioana:

- stagiu de cercetare în domeniul geneticii sistemului imun în cadrul unui proiect cu titlul: Evolutionary history of Toll-like receptor 4 – studies in various populations from Romania – Department of General Internal Medicine (AIG), Nijmegen Institute for Infection, Inflammation and Immunity (N4i), Radboud University Medical Nijmegen Center, Nijmegen, Olanda. 19 mai – 19 iunie 2011. Coordonator: M. G. Netea, M.D. Professor of Experimental Medicine.

- stagiu de cercetare în domeniul geneticii sistemului imun în cadrul unui proiect cu titlul: Toll-like and NOD-like receptors – recognition systems of Mycobacterium tuberculosis and immunologic mechanisms for BCG vaccine-induced protection – Department of General Internal Medicine (AIG), Radboud University Medical Nijmegen Center, Nijmegen, Olanda. 01 iulie – 25 septembrie 2010. Coordonator: M. G. Netea, M.D. Professor of Experimental Medicine.

- stagiu de pregătire în domeniul geneticii moleculare – Department of General Internal Medicine (AIG), Radboud University Medical Nijmegen Center, Nijmegen, Olanda. 02 iulie – 31 august 2009. Coordonator: M. G. Netea, M.D. Professor of Experimental Medicine.

- stagiu de pregătire în domeniul geneticii moleculare - utilizarea sistemului Beckman-Coulter CEQ8000 în domeniul analizei de secvență şi fragmente ADN - AFLP, MLPA, evaluarea microsateliților, SNP. High Wycombe, UK, 9-12 decembrie 2008. Coordonator: Jim Thorn - post- doctoral molecular biologist;

- stagiu de pregătire in domeniul biologiei moleculare (real-time PCR, Western blotting, tehnici siRNA), desfăşurat în Olanda, Radboud University Medical Nijmegen Center, Nijmegen, în perioada 26-30 noiembrie 2008. Coordonator: M. G. Netea, M.D. Professor of Experimental Medicine;

- Al 21-lea Curs de Genetică Medicală, desfăşurat în Italia, Universitatea din Bologna - Bertinoro di Romagna, în perioada 4-10 mai 2008. Acest curs a fost organizat sub egida European School of Genetic Medicine şi European Genetics Foundation. Directorii cursului: V.A. McKusick (Baltimore, USA), H. Brunner (Nijmegen, The Netherlands), G. Romeo (Bologna, Italy).

- stagiu de specializare în domeniul PCR cantitativ – qPCR compus atât din cursuri cât şi activități practice: “TATAA training in real-time PCR”, organizat de TATAA Biocenter Suedia în colaborare cu Institutul de Genetică Moleculară al Academiei de Ştiințe din Cehia, Praga - 20-25 mai 2007.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel