Timp de două zile, nemulţumiţi de reducerea numărului de locuri bugetate la unele universităţi din ţară, studenţii Universităţii 'Alexandru Ioan Cuza' din Iaşi sunt în grevă japoneză.
Reprezentaţii studenţilor în structurile de conducere şi asociaţiile studenţeşti din cadrul UAIC au anunţat, printr-un comunicat de presă, că solicită abrogarea HG 131/2018 prin care s-a realizat actuala repartizare a locurilor bugetare, precum şi a actelor normative subsecvente elaborate de Ministerul Educaţiei Naţionale, publicarea documentelor care au fundamentat decizia ministerului de resort şi realizarea unei ample dezbateri publice cu privire la modalitatea de distribuire a locurilor bugetate.
De asemenea, ei cer realizarea unei noi alocări a cifrelor de şcolarizare, ţinând cont de cererea candidaţilor la admitere, de capacitatea de şcolarizare recomandată de ARACIS şi de performanţele academice, pe fiecare domeniu de studiu în parte, precum şi 'promovarea unor politici educaţionale coerente şi sustenabile pe termen mediu şi lung, care să fie rezultatul consultării tuturor actorilor implicaţi'.
Ne bucurăm că sunt susţinute şi alte universităţi
'Noi nu protestăm împotriva colegilor noştri studenţi de la alte universităţi mai mici care au primit locuri bugetate. Dimpotrivă. Suntem în asentimentul lor şi ne bucurăm că sunt susţinute şi alte universităţi, dar acest proces trebuia să fie unul transparent decizional, trebuia să aibă un fundament în spate şi trebuia să ne consulte. Aici este partea unde Ministerul a greşit cu adevărat. Nu a întrebat universităţile din România cum ar trebui procedat. Evident, România are probleme cu privire la ceea ce înseamnă domeniile prioritare de studiu. Sunt domenii de studiu unde există o promovabilitate scăzută, o angajabilitate şi mai scăzută, dacă stăm şi ne gândim la zona de socio-umane, dar toate aceste demersuri trebuie realizate împreună cu toţi factorii implicaţi în tot acest proces educaţional', a precizat Marian Dalban, student reprezentant în Biroul Executiv al Consiliului de Administraţie al UAIC.
"Având în vedere poziția Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN) față de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” și, implicit, față de celelalte universități afectate de decizie, organizațiile studențești și studenții reprezentanți, solicită:
"Demersul nostru urmărește creșterea calității, a transparenței în învățământul superior românesc și asigurarea unui cadru legal, nediscriminatoriu și competitiv pentru toate universitățile. Totodată, dezavuăm tentativele lansate în spațiul public prin care se susține, în mod eronat, că demersurile studenților celor cinci universități din Consorțiul „Universitaria” ar fi îndreptate împotriva colegilor lor din alte instituții de învățământ superior.
În anul Centenarului Marii Uniri, educația trebuie să redevină într-adevăr prioritate națională, în spriritul tradiției academice românești și europene, orientată spre nevoile reale ale studenților și ale societății", arată reprezentanții studenților și ai organizațiilor studențești din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași într-un comunicat de presă.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu