Salariații Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, în șomaj tehnic. Radu Tudor: Criză acută de inteligență!

Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a aprobat, în şedinţa de marţi, implementarea măsurii şomajului tehnic începând cu data de 1 iulie 2021, pentru o perioadă de două luni. Jurnalistul Radu Tudor și-a exprimat revolta. 

Potrivit unui comunicat al CNAB, remis miercuri, decizia a fost luată având în vedere situaţia financiară a companiei şi rezultatele pe primele 5 luni ale anului 2021. Astfel, 800 de angajaţi, din totalul de 1.370 activi, vor intra pe rând în şomaj tehnic, cei mai mulţi dintre ei pentru o perioadă de patru săptămâni, iar o parte timp de două săptămâni.

"Măsura şomajului tehnic va fi implementată astfel încât impactul asupra pasagerilor să fie nesemnificativ", dau asigurări reprezentanţii CNAB.

În prezent, traficul aerian de pasageri, deşi în creştere, se situează la 40% faţă de nivelul din 2019. 

”Decizie absolut inexplicabilă”

”Criza acuta de inteligenta la Aeroportul Henri Coanda. Exact in momentul in care pasagerii si mass media au reflectat aglomeratia din aerogara, faptul ca personalul e insuficient si benzile pentru bagaje la sosiri functioneaza aleatoriu, fiind mereu defecte 1 sau 2, conducerea CNAB ia o decizie absolut inexplicabila in plin sezon de vacante si aglomeratie. Ea va fi valabila exact in perioada iulie-august, cand multi romani aleg sa-si faca vacantele in strainatate. Din septembrie, cand era mai logica aceasta masura a somajului tehnic pe fondul terminarii vacantelor, se vor intoarce la serviciu angajatii cand vor fi mai putini pasageri in aeroport.” a scris jurnalistul Radu Tudor, pe blogul său, unde a publicat și o poză care arată aglomerația din aeroport. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel