Rusia, avertizare pentru SUA și UE: "Consecinţe catastrofale"

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Sima Ghaffarzadeh)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Sima Ghaffarzadeh)

Rusia a transmis o nouă avertizare care vizează Statele Unite ale Americi (SUA) și Uniunea Europeană (UE).

Preţurile la petrol ar putea trece de 300 de dolari barilul în cazul în care Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană interzic importurile de petrol din Rusia, a afirmat luni vicepremierul rus şi ministrul energiei Aleksandr Novak, relatează Reuters şi AFP.

"Este absolut clar că o respingere a petrolului rusesc ar duce la consecinţe catastrofale pentru piaţa globală", a spus Novak, într-o declaraţie video difuzată la televiziunea de stat, scrie Agerpres.

"Creşterea preţurilor riscă să fie imprevizibilă. Ar putea ajunge la 300 de dolari per baril, dacă nu mai mult", a adăugat oficialul rus.

În contextul agravării războiului din Ucraina, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a spus că Washingtonul şi aliaţii europeni discută un posibil embargou asupra importurilor de petrol rusesc, în ideea de a înăspri sancţiunile economice impuse Moscovei. Cu toate acestea, europenii sunt mai prudenţi deoarece unele state din regiune, cum este Germania, depind foarte mult de petrolul şi gazele naturale ruseşti.

Oprirea gazului rusesc, refuzată de Germania şi Ungaria

Germania şi Ungaria refuză cererea făcută de SUA şi Marea Britanie în scopul opririi importului de energie din Rusia. 

"Europa a exclus în mod deliberat resursele energetice ruse din setul de sancţiuni. Toate măsurile aplicate de noi sunt configurate astfel încât să afecteze Rusia, dar să poată fi menţinute pe termen lung. Resursele energetice sunt esenţiale pentru viaţa de zi cu zi a cetăţenilor noştri", a declarat cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, citat de publicaţia Die Welt.

Anterior, ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, şi ministrul Finanţelor, Christian Lindner, au semnalat că se opun sancţionării Rusiei prin oprirea importurilor de gaz, petrol şi cărbune. "Eu pot spune că noi nu excludem nicio măsură din analizele noastre, acest lucru este clar şi evident. Dar este important următorul lucru: trebuie să aplicăm sancţiuni pe care să le putem menţine, deoarece nu ne este util să spunem că introducem mâine o sancţiune, iar peste o săptămână o anulăm pentru că nu ne permitem să o menţinem, chiar dacă vor continua să se întâmple lucruri rele în Ucraina. Ideea centrală este, şi trebuie să fim cu toţii conştienţi de acest lucru, că în Germania şi în Europa suntem dependenţi masiv de energia din Rusia", a declarat Annalena Baerobock, duminică seară, potrivit postului ZDF, conform Mediafax.

Citește mai departe>>

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel